Acasă Politic Bucuresti: Statul vinde la Bursa actiunile Petrom

Bucuresti: Statul vinde la Bursa actiunile Petrom

DISTRIBUIȚI

102520 – 10072011 – Luni, 11 iulie, începe cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei  de Valori Bucureşti (BVB). Oferta prin care statul vinde 9,84% din acţiunile Petrom se va derula în perioada 11-22 iulie şi ar putea aduce vânzătorului 610 milioane euro dacă va fi subscrisă la preţul maxim, aproape cât a luat statul la privatizare, în 2004. În ultimele luni au existat multe speculaţii că oferta ar putea fi amânată până în toamnă din cauza contextului incert de pe pieţele de capital internaţionale şi a pretenţiilor statului referitoare la preţ. Oferta Petrom aduce o premieră pe piaţa românească din punctul de vedere al metodei de alocare a acţiunilor subscrise în ofertă. Criteriile de alocare sunt în primul rând preţul de subscriere şi, în al doilea rând, momentul subscrierii. Se merge pe regula “primul venit, primul servit”.

 

Cu alte cuvinte, cine subscrie primul şi la preţul cel mai mare are prioritate şi i se vor aloca toate acţiunile subscrise, chiar şi în cazul în care oferta va fi suprasubscrisă. Astfel, dacă de exemplu un investitor subscrie din prima zi întreaga tranşă a investitorilor instituţionali la preţul maxim de 0,46 lei/acţiune, el va lua toate acţiunile, chiar dacă vor mai fi şi alţi investitori care vor subscrie ulterior la acelaşi preţ.

În toate ofertele derulate până acum pe BVB alocarea s-a realizat pro-rata, proporţional cu numărul de acţiuni subscrise. Astfel, dacă oferta era suprasubscrisă de două ori (numărul de acţiuni pentru care existau ordine de cumpărare era de două ori mai mare decât numărul de acţiuni din ofertă), atunci fiecare investitor primea jumătate din numărul de acţiuni subscrise, indiferent dacă fusese primul sau ultimul care plasase ordinul.

Schimbarea modului de alocare ar putea schimba şi modul de derulare a ofertei, spre deosebire de tranzacţiile precedente. În ofertele de până acum, cele mai mari ordine de subscriere erau plasate în ultima zi, când, în cazul în care oferta era deja suprasubscrisă, investitorii plusau pentru a primi mai multe acţiuni la alocare. În cazul Petrom, este posibil ca primele zile ale ofertei să fie mai animate, în condiţiile în care mulţi investitori vor dori să fie primii pentru a se asigura că vor primi toate acţiunile.

Dacă vor fi 2.000 de subscrieri în cadrul ofertei, poate fi considerată de succes. Preţul la care statul îşi va vinde pachetul de 9,84% din acţiunile Petrom va fi stabilit la finalul ofertei, pe baza subscrierilor valide realizate în perioada 11-22 iulie.

Deocamdată, vânzătorul a anunţat preţul maxim la care se pot subscrie acţiuni în ofertă, de 0,46 lei, dar şi-a rezervat dreptul să publice şi un preţ minim (preţ de referinţă), cel târziu cu două zile înainte de închiderea ofertei, potrivit prospectului de ofertă.

Mecanismul de determinare a preţului final de ofertă este următorul: subscrierile valide vor fi aranjate în ordinea descrescătoare a preţului. Ordinele de subscrieri realizate la acelaşi preţ vor fi ordonate după momentul introducerii lor. Preţul de subscriere pe fiecare tranşă (tranşa investitorilor de retail reprezintă 15% din ofertă, iar cea a investitorilor mari – 85%) va fi cel mai mic preţ la care toate acţiunile de pe fiecare tranşă vor fi subscrise. Astfel, preţurile pentru cele două tranşe pot fi diferite.

Mecanismul este asemănător cu cel de formare a preţului acţiunilor în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de la Bursă. Preţul final pe fiecare tranşă nu poate fi mai mare decât preţul maxim, dar nici mai mic decât preţul de referinţă, dacă acesta va fi declarat de către vânzător. În cazul publicării unui preţ minim, investitorii vor putea să-şi ajusteze o singură dată ordinele pentru a se putea încadra în noul interval de preţ. Condiţia este ca valoarea totală a ordinului modificat (numărul de acţiuni înmulţit cu noul preţ) să nu fie mai mare decât valoarea ordinului iniţial.

Recent, Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, a anunţat rezultatul de succes al sondei de explorare 4539 Totea. Sonda a fost forată în Sud-Vestul României, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 m şi a avut ca obiectiv o potenţială acumulare mare, cu presiune ridicată. Carotajul geofizic1 a indicat mai multe intervale de hidrocarburi în Miocenul inferior.

În perioada de teste s-a înregistrat, dintr-un singur strat, un debit maxim stabilizat de gaze şi condensat de aproximativ 3.100 bep/zi. Rezultatele înregistrate până la această dată indică faptul că acesta ar putea fi un nou zăcământ semnificativ, care urmează a fi determinat prin evaluare.

Johann Pleininger, membru al Directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare şi producţie: „Mă bucur să putem anunţa acest succes, care ar putea reprezenta cea mai importantă descoperire de gaze onshore din România în ultimii şase ani. Rezultatele înregistrate în timpul testelor confirmă potenţialul zăcământului şi aşteptările noastre în ceea ce priveşte regiunea Olteniei, unde am concentrat investiţii ridicate.”

Sonda 4539 Totea a fost săpată în urma unui program de explorare seismică 3D derulat recent. Trei probe de producţie care au înregistrat succes au fost executate pe trei intervale reprezentative ale rezervorului, cu un debit maxim al producţiei stabilizate de circa 3.100 bep/zi de gaze şi condensat.

Pentru a determina dimensiunea acumulării, care este localizată într-o zonă cu complexitate geologică ridicată, Petrom va începe un program ambiţios de evaluare. Producţia experimentală pe sonda 4539 Totea este estimată să înceapă la sfârşitul anului, imediat după conectarea sondei la infrastructura de conducte de gaze din apropiere. – www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.