Acasă Politic Bucuresti: Procurorii DNA au perchezitionat apartamentul unei rude a ministrului Borbely

Bucuresti: Procurorii DNA au perchezitionat apartamentul unei rude a ministrului Borbely

DISTRIBUIȚI

102618 – 13072011Procurorii DNA au percheziţionat, miercuri dimineaţă, un imobil care ar aparţine unei rude a ministrului Laszlo Borbely, în dosarul în care se fac cercetări privind un presupus trafic de influenţă privind atribuirea unor contracte de lucrări ale ANAR către o firmă din Negreşti Oaş. Procurorii anticorupţie au mers pe strada Biserica Amzei din Bucureşti, unde se află apartamentul cuscrei ministrului Mediului. Aceştia au intrat în apartament după ce administratorul blocului le-au adus cheile locuinţei, potrivit Realitatea TV. În urmă cu câteva zile, procurorii au mai încercat să intre în apartament însă nu au reuşit pentru că nu au găsit pe nimeni acasă. Vecinii susţin că deşi apartamentul a fost renovat în urmă cu o lună, aici nu locuieşte nimeni. Procurorii anticorupţie au pus sub acuzare două persoane pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de infleunţă.

 

 Este vorba despre ginerele deputatului PSD Satu Mare – Ioan Ciocan, care ar fi apelat la consilierul personal al ministrului Mediului ca să obţină influenţa acestuia din urmă.

Conform unui răspuns oficial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, persoana care face obiectul acestei anchete este chiar Laszlo Borbely, căruia firma unui om de afaceri maramureşean i-ar fi amenajat un apartament – lucrări evaluate la 20 de mii de euro, făcute pe cheltuiala firmei.

În schimbul acestui beneficiu, Laszlo Borbely ar fi trebuit să intervină la Direcţia Apele Române (instituţie aflată sub coordonarea ministrului Mediului) astfel încât firma lui Ioan Ciocan să primească şi alte contracte. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.