102488 – 08072011– Petrom a anuntat ca a facut o descoperire de gaze cu potential semnificativ in sud-vestul Romaniei. Descoperirea s-a facut cu ajutorul sondei de explorare 4539 Totea, care a forat in sud-vestul Romaniei, in regiunea Olteniei, la o adancime de 3.600 de metri. In timpul testarii s-a inregistrat, dintr-o singura zona, un debit maxim stabilizat de gaze de aproximativ 3.100 bep/zi, se arata intr-un comunicat al companiei. Rezultatele inregistrate pana la aceasta data indica faptul ca acesta ar putea fi un zacamant important, care urmeaza a fi determinat prin evaluare. Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom, responsabil cu explorarea si productia, a fost cel care a facut anuntul. „Ma bucur sa putem anunta acest succes, care ar putea reprezenta cea mai importanta descoperire de gaze onshore din Romania in ultimii sase ani.
Rezultatele obtinute in timpul testelor confirma potentialul zacamantului si asteptarile noastre in ceea ce priveste regiunea Olteniei, unde am concentrat investitii ridicate”, a spus el. – www.promptmedia.ro