102746 – 18072011 – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) informează că aparatul de control financiar (Direcţia generală de control financiar şi structurile subordonate) a efectuat în prima jumătate a anului 2011 acţiuni de control financiar la un număr de 3.501 agenţi economici, fiind verificate regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care: au raportat pierderi; au beneficiat de alocări de la bugetul de stat cu titlu de subvenţii sau transferuri;au concesionat bunuri proprietate publică a statului; au beneficiat de finanţări rambursabile garantate de stat; au avut în gestiune/administrare bunuri din domeniul public al statului; au constituit şi virat dividende din profitul net pentru exerciţiile financiare 2007-2009.
Ca urmare a acestor controale financiare, A.N.A.F., prin aparatul de control financiar, a reîntregit patrimoniul public al statului cu suma de 2,7 miliarde lei constând în diferenţe rezultate din reevaluarea unor bunuri din domeniul public al statului, investiţii din fonduri publice care nu au fost incluse în valorile bunurilor din domeniul public al statului, înregistrarea în contabilitate a unor bunuri din domeniul public al statului; a stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de 1,3 miliarde lei, şi a întocmit un număr de 47 sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare totală de 230 milioane lei. – www.promptmedia.ro