102707 – 17072011 – Peste 150 de politisti si inspectori de la Protectia Muncii si Protectia Consumatorului au descins, noaptea trecuta, in Centrul Vechi al Capitalei. Au fost luate la puricat barurile si cluburile despre care existau informatii ca ar incalca legea. In plus, au fost cautati evazionistii si traficantii de droguri. In urma acestei actiuni, trei patroni s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscala, fiind ridicate mai multe acte ale societatilor pentru a li se verifica legalitatea contractelor de munca. Totodata, au fost date amenzi de peste 18.000 de lei si au fost ridicati trei minori, pentru a fi identificati si pentru a li se gasi parintii. In timpul acestor actiuni, politistii s-au confruntat si cu un incident. Un patron si angajatii lui au sarit la bataie, nevrand sa se legitimeze. – www.promptmedia.ro