102503 – 08072011 – Deputatul PDL Marius Göndör le cere tuturor politicienilor români, prin intermediul unei scrisori deschise, să renunţe la disputele legate de rezultatele fosrte slabe înregistrate la examenul de Bacalaureat de anul acesta şi să caute soluţii pentru însănătoşirea sistemului de educaţie.
“Din păcate, <<profitând>> de rezultatele de la examenul de Bacalaureat din acest an, politicienii au făcut temă de dezbatere din sistemul educaţional, nu pentru a-l ajuta, ci pentru a-şi plăti poliţe şi pentru a <<marca>> electoral. Consider abordarea politică a acestei teme, dăunătoare dacă nu chiar iresponsabilă. (…) Nu e timpul, nici momentul să pornim la o <<vânătoare de vrăjitoare>>, să căutăm vinovaţi şi să-i pedepsim drastic. Aşa nu se rezolvă fondul problemei. În fapt, vinovaţi suntem toţi, iar <<pedeapsa>> pe care trebuie să ne-o însuşim este una singură: să însănătoşim sistemul. (…) Cred că elevii promoţiei 2011 nu sunt mai puţin capabili decat cei din promoţiile trecute, care au avut procent de promovabilitate mai mare la examenul de bacalaureat, şi nici nu au învăţat mai puţin. (…) Trebuie identificate cauzele şi, mai ales, găsite soluţiile.
În fapt, o paletă întreagă de cauze a condus la împământenirea unei cutume, în societatea românească, conform căreia bacalaureatul se ia uşor pentru că ne <<descurcăm>> şi suntem lăsaţi să ne <<descurcăm>>. Şi, aşa s-a ajuns ca din generaţie în generaţie, pe <<principiul>> dacă celor din promoţia anterioară le-a mers ne va merge şi nouă, am perpetuat şi chiar <<perfecţionat>> fraudarea bacalaureatului, în fapt a educaţiei viitorilor membri ai societăţii româneşti.
(…) Ca soluţii, insuficiente dar necesare, aş propune următoarele: rarefierea, de urgenţă, a programelor şcolare şi introducerea standardelor de performanţă; aplicarea finanţării per elev, o bună ocazie de instaurare a concurenţei între unităţile de învăţământ; examen de bacalaureat diferenţiat, funcţie de aspiraţiile de viitor ale elevilor; examene de bacalaureat organizat în unitatea de învăţământ proprie, chiar păstrând webcam-urile; reducerea presiunii pe examenul de bacalaureat prin revenirea la examenul de admitere în învăţământul universitar; creşterea alocărilor financiare către educaţie, deşi nu sunt naiv să cred că nu există constrângeri economice; revenirea de urgenţă la şcolile în care elevii să înveţe meserie. O societate normală nu trebuie să aibă doar doctoranzi sau absolvenţi de facultate. O meserie însuşită bine poate garanta un loc onorabil şi util în societate”, spune deputatul Marius Göndör în scrisoare. – www.promptmedia.ro