102945 – 28072011- După un deceniu de secret în ceea ce priveşte contractele directe ale Hidroelectrica, Fondul Proprietatea, acţionar minoritar în societățile energetic românești, a scos la iveală situaţiile financiare şi rapoartele administratorilor pentru cele mai mari 20 de companii pe care le are în portofoliu. Printre acestea, Hidroelectrica, Romgaz sau Nuclearelectrica. Printre cele mai interesante date publicate în legătură cu activitatea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România şi cea mai valoroasă companie controlată de stat, sunt cele legate de contractele directe de vânzare a energiei în 2010. Ziarul financiar scrie că Hidroelectrica a renunţat anul trecut la un câştig de peste 90 milioane de euro prin faptul că a ales să-şi vândă energia prin contracte directe şi nu pe bursa de energie. Cele mai multe contracte au fost încheiate la începutul anilor 2000, la preţuri considerate a fi foarte avantajoase pentru companii precum Energy Holding, firmă pusă pe picioare de Bogdan Buzăianu, finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu, dar păguboase pentru companie. În ciuda controverselor ridicate de această temă, anul trecut, jumătate dintre contractele directe ale Hidroelectrica au fost prelungite până în 2018. – www.promptmedia.ro