Acasă Politic Bucuresti: ANFP a sesizat Curtea Conturi in cazul a patru institutii publice

Bucuresti: ANFP a sesizat Curtea Conturi in cazul a patru institutii publice

DISTRIBUIȚI

102592 – 12072011 – Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) informează că, în trimestrul al doilea al anului 2011, Corpul de Control al ANFP a efectuat 34 de acţiuni de control în cadrul unor instituţii şi autorităţi publice. Controalele au fost efectuate fie ca urmare a unor reclamaţii şi sesizări ale unor persoane fizice sau juridice, fie ca urmare a unor informaţii prezentate de mass-media, fie din iniţiativa preşedintelui ANFP.

Principalele nereguli constate au fost: neconcordanţe între documentaţia care a stat la baza obţinerii avizului pentru funcţiile publice, lipsa fişelor de post actualizate, a fişelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale, numirea unor funcţionari publici fără respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor, ocuparea unor funcţii publice de conducere prin promovare temporară fără obţinerea avizului ANFP, nerespectarea duratei legale de exercitare temporară a acestor funcţii, numirea pe o perioadă determinată în funcţii publice a personalului contractual.

Ca urmare a patru actiuni de control a fost sesizată Curtea de Conturi, iar pentru cinci actiuni de control a fost sesizat Biroul Contencios din cadrul ANFP. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.