Acasă Cultura/Media Berlin: Participare românească la simpozionul „Teatru în închisori” de la Berlin

Berlin: Participare românească la simpozionul „Teatru în închisori” de la Berlin

DISTRIBUIȚI

102322 – 01072011În perioada 6-10 iulie se va desfăşura la Berlin simpozionul internaţional „Teatru în închisori” („Knast & Theater”), organizat de către societatea „aufBruch”.             Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin s-a asociat pentru prima data acestui eveniment excepţional, sprijinind participarea la simpozion a Danei Cenuşă (Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi a lui Bogdan Georgescu (coordonator al proiectului „Casa Poporului“ – teatru activ la Penitenciarul Craiova). Proiectul „Teatru în închisori” se află anul acesta la cea de-a 14-a ediţie şi va avea ca invitat principal ansamblul de teatru „CoArtRe” din republica Chile (format din deţinuţi). Vor fi prezentate două moduri diferite de a implica deţinuţii într-un proiect de teatru: perspectiva europeană şi cea din America Latină. Discuţiile propuse şi programul simpozionului au rolul de a crea o legătură între metodele şi instituţiile diverselor ţări, ajungându-se, astfel, la o analiză a situaţiei actuale a culturii teatrale în penitenciare. Vor fi reprezentate la simpozion instituţii din Germania, România, Chile, Argentina, Paraguay, Mexic, Marea Britanie, Polonia, Spania, Suedia, Portugalia şi Austria. În cadrul proiectului, vor fi montate două piese de teatru şi prezentate publicului în incinta celui mai mare penitenciar din Germania, Tegel. Programul va fi completat cu proiecţii de filme, ateliere de creaţie şi performance-uri, precum şi cu mese rotunde şi sesiuni de colocvii. La fiecare ediţie a acestui simpozion, s-a pus accentul pe o anumită ţară, fiind organizate la Berlin spectacole de teatru din statul respectiv. Pentru anul 2012, organizatorii au propus România ca invitat principal – singura ţară din lume în care există un festival de teatru pentru deţinuţi. Reprezentanţii societăţii “aufBruch” sunt de părere că activitatea teatrală din penitenciarele româneşti poate fi considerată un model demn de urmat. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.