101728 – 10062011- Parlamentul European a adoptat raportul referitor la aplicaţiile din domeniul transportului ale Sistemului global de radionavigaţie prin satelit – o politică UE pe termen scurt şi mediu. Adriana Ţicău, raportoarea PE, a subliniat importanţa strategică a proiectelor EGNOS (Serviciul european geostationar de navigaţie) şi Galileo pentru Uniunea Europeană.
„Aplicaţiile GNSS reprezintă în prezent o parte importantă şi indispensabilă a activităţilor din fiecare sector al transporturilor întrucât, funcţionarea eficientă şi eficace a acestora face transportul mai sigur, mai eficient, mai ecologic şi mai economic”, a afirmat ea.
Raportul a vost votat în unanimitate de către plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg. Raportul de initiaţivă subliniază ca resursele financiare alocate în vederea dezvoltării aplicaţiilor GNSS sunt insuficiente. „Fondurile reduse alocate cercetării şi inovării în domeniul aplicaţiilor bazate pe sistemele EGNOS sau Galileo întârzie considerabil progresul tehnologic şi creşterea capacităţii industriale a Uniunii Europene”, a declarat Adriana Ţicău, vicepreşedintă a Comisiei TRAN. Adriana Ţicău a subliniat că EGNOS are o precizie în mod semnificativ mai bună şi este compatibil cu GPS.
“EGNOS este proiectat pentru a răspunde cererii substanţiale şi variate în ceea ce priveşte securitatea, eficienţa şi trasabilitatea în domeniul transporturilor, respectând obiectivele politicii industriale europene. EGNOS este compatibil cu sistemul GPS, deţinând chiar o precizie de 10 ori mai mare, şi vine în completarea acestuia”, a spus Adriana Ţicău.
Ea îndeamnă Comisia Europeana să introducă opţiuni care să faciliteze accesul la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii: „Solicităm Comisiei să sprijine IMM-urile pentru a obţine acces mai uşor la finanţarea europeană, destinată să încurajeze inovarea în ceea ce priveşte aplicaţiile GNSS, în special în baza programelor-cadrul de cercetare FP7 şi FP8. Este important să reducem birocraţia şi să investim mai mult în cercetarea aplicată”. – www.promptmedia.ro