102103 – 24062011 – Senatorul Dan Voiculescu anunţă că Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) va iniţia în justiţie o acţiune colectivă pentru a-i sprijini pe inventatori, artiştii, ziariştii şi orice alte categorii de beneficiari ai drepturilor de autor. “Statul, prin reprezentanţii săi: preşedinte, Guvern, administraţie publică centrală, are o perspectivă profund eronată asupra relaţiei sale cu cetăţeanul. În loc să înteleagă ca rolul lor este de a servi interesele fiecărui român, preşedintele, prim-ministrul şi miniştrii sunt într-un permanent război cu cei pe care îi reprezintă, îi vânează, îi pedepsesc, le întind capcane. Povestea cu drepturile de autor este elocventă. După ce, ani întregi, administraţiile financiare i-au asigurat pe beneficiarii drepturilor de autor că sunt cu plăţile la zi, brusc s-au răzgândit şi i-au notificat că au de plătit penalităţi uriaşe, acumulate pe parcursul mai multor ani. Procedeul este profund injust.
Beneficiarii drepturilor de autor, care şi-au depus corect fişele fiscale, ar fi trebuit anunţaţi imediat, nu după câţiva ani, că au obligaţii suplimentare de plată. Aşadar, culpa procedurală este, în primul rând, a statului, iar statul trebuie să răspundă. Totodată, legea care obligă la plăţi suplimentare doar pe cei care au încasat anumite sume poate fi considerată discriminatorie şi, impicit, neconstituţională. În consecinţă, am hotărât că, împreună cu Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, să dăm statul în judecată, cu două obiective concrete: constatarea neconstituţionalităţii legii care impune plata TVA doar pentru anumite categorii de beneficiari de drepturi de autor şi obligarea administraţiilor financiare, care nu au notificat la timp existenţa unor obligaţii suplimentare, la plata penalităţilor acumulate. Obiceiul autorităţilor de a nu-şi face treaba corect şi de a obliga apoi cetăţeanul să plătească pentru incompetenţa administrativă trebuie să înceteze. Statul tâlhar trebuie reeducat. Ar ajuta însă ca, dincolo de rezolvările individuale, toţi cei afectaţi de aceste abuzuri să iniţieze o acţiune colectivă. FACIAS îi poate reprezenta pe tosí”, scrie Dan Voiculescu pe blog. – www.promptmedia.ro