Acasă Uncategorized Bucureşti: Viitorii politisti fac stagiu la Senat

Bucureşti: Viitorii politisti fac stagiu la Senat

DISTRIBUIȚI

102161 – 27062011 – Unul din cele cinci proiecte de cercetare prevăzute de programul „Stagiar la Senatul României”, pe baza protocolului de colaborare încheiat de Senatul României cu Facultatea de Arhivistică a Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” din Bucureşti, începe marţi, 28 iunie a. c.

Pornind de la decizia Biroului permanent de a implica Senatul în activităţi de atragere şi implicare a tinerilor studioşi în elaborarea şi implementarea de proiecte pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiei, dar şi de la necesitatea privind recrutarea şi formarea iniţială, la standarde înalte de calitate, a viitorilor funcţionari publici parlamentari, protocolul are ca obiect derularea unui proiect de cercetare vizând activitatea arhivistică a instituţiei.

Intitulat „Elaborarea unor documente şi desfăşurarea de activităţi practice menite să contribuie la perfecţionarea şi modernizarea activităţii de arhivă din Senatul României”, proiectul de cercetare are două componente care vizează, pe de o parte, activităţi curente de arhivă – verificarea, inventarierea, pregătirea şi prelucrarea documentelor la depozitul de arhivă – şi, pe de altă parte, întocmirea ghidului topografic al noului depozit de arhivă şi definitivarea sistematizării acestuia.

Studenţii – stagiari participanţi la acest proiect vor fi organizaţi pe echipe, de câte doi şi patru membri, şi vor lucra sub îndrumarea unor funcţionari parlamentari din cadrul Direcţiei documentare, informaţii clasificate şi sănătatea muncii. Ei se vor alătura personalului din cadrul Biroului pentru protecţia informaţiilor clasificate, registratură şi arhivă, care va verifica cu regularitate activitatea desfăşurată.

La încheierea proiectului, Senatul va decerna stagiarilor diplome nominale care vor atesta desfăşurarea activităţii, participarea la proiect fiind echivalată de Facultatea de Arhivistică a Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” cu stagiul de practică prevăzut de programele de studii universitare de licenţă, iar studentul-stagiar va primi, potrivit legii şi Cartei universitare, numărul de credite prevăzut. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.