Acasă Uncategorized Bucureşti: Sever Voinescu: Adoptarea Legii Minoritatilor, la toamna

Bucureşti: Sever Voinescu: Adoptarea Legii Minoritatilor, la toamna

DISTRIBUIȚI

102164 – 27062011Noul termen pe care şi-l propune coaliţia de guvernare pentru adoptarea Legii minorităţilor de către Parlament este prima săptămână din sesiunea din toamnă a forului legislative, a declarat luni vicepreşedintele PDL Sever Voinescu . Democrat-liberalul a arătat că liderii coaliţiei mai trebuie să cadă de acord asupra unor prevederi din proiect, fără a preciza care sunt acestea. „Există un acord al Coaliţiei pe 90-95% din textul acestui proiect. Mai sunt una sau două chestiuni care urmează să fie tranşate în cadrul negocierilor viitoare şi noi suntem convinşi că vom avea eventual din toamnă acest act normativ la vot”, a declarat Voinescu. El a susţinut că era puţin probabil ca proiectul să poată fi adoptat în ultima săptămână a aceste sesiuni, însă acest lucru nu a provocat nemulţumirea niciunui partener din Coaliţie.

 

„Nu este o amânare, dar toate structurile au agreat că mai sunt câteva chestiuni de rezolvat care, foarte probabil ca urmare a calendarului acestei ultime săptămâni de sesiune parlamentară, să nu le putem trece prin formalităţile raportului din comisie şi plen. Nu există niciun fel de frustrare sau îngrijorare din partea vreunei structuri care compune coaliţia”, a afirmat Sever Voinescu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.