102008 – 22062011 – Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a analizat astăzi, 21 iunie a.c., în cadrul întâlnirii de marţi seara cu reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din MAI aspecte referitoare la procesul de reorganizare instituţională, respectiv procedura de examinare a personalului. Discuţiile vor fi reluate după ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la modificările aduse la Legea privind statutul poliţistului. În cadrul întâlnirii, conducerea ministerului a precizat că au fost efectuate demersurile necesare pentru plata drepturilor financiare restante, respectiv norma de hrană, în prima jumătate a lunii iulie 2011. În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării raporturilor demuncă pentru interes personal legitim la cererea poliţiştilor şi a funcţionarilor publici, conducerea M.A.I. a reiterat faptul că fiecare cerere va fi analizată la nivelul structurilor teritoriale, potrivit legii. – www.promptmedia.ro