Acasă Uncategorized Bucureşti: Nicolae Popa susţine că autorităţile române au ştiut tot timpul unde...

Bucureşti: Nicolae Popa susţine că autorităţile române au ştiut tot timpul unde se află

DISTRIBUIȚI

101652 – 08062011- “Autorităţile române au stiut tot timpul unde sunt”, susţine Nicolae Popa, pe care statul român l-a considerat fugar timp de 10 ani, dându-l în urmărire internaţională. Fostul preşedinte al Gelsor, condamnat în dosarele FNI şi FNA susţine că avea inclusiv carnet de conducere în Indonezia, cu toate datele privind locul în care se află.

În decembrie 2009, în timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale, autorităţile româneşti trâmbiţau cu mult entuziasm informaţia conform căreia Nicolae Popa fusese găsit în Indonezia. După 10 ani de căutări.

Se pare însă că aceste cercetări nu au fost chiar atât de migăloase. O confirmă chiar Nicolae Popa. Acesta susţine că putea fi găsit uşor. „Aveam viză de şedere acordată de autorităţile indoneziene pe termen lung, obţinusem de la poliţia indoneziană permis de conducere pe care era aplicată fotografia mea şi în care erau înscrise datele mele personale”, a spus Popa, citat de Antena 3.

În legătură cu şederea lui în toţi aceşti ani în Bali, Popa declară că acolo îşi putea câştiga existenţa, în sensul că avea afaceri.

Despre prăbuşirea celor două fonduri, Popa a declarat că a fost o acţiune planificată de personaje politice care doreau o popularitate la alegerile din 2000, dar şi compromiterea lui Sorin Odiviu Vîntu, considerat a fi finanţatorul unui anumit partid politic.

Popa explică felul în care acest fond ar fi intrat în colaps în urma acţiunilor de manipulare asupra investitorilor pentru a îşi retrage banii. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.