101941 – 20062011 – Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) a lansat licitatia pentru proiectarea si executia a 84 de crese si gradinite in judetele Bacau, Vaslui, Neamt, Iasi, Arges si Olt. Proiectarea si executia se realizeaza prin Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii, iar criteriul de atribuire a contractului este pretul cel mai scazut, se precizeaza intr-un comunicat al MDRT. Valoarea estimata maxima pentru proiectarea si executia lucrarilor pentru judetele Bacau si Vaslui este de 23.633.447 lei fara TVA, pentru judetele Neamt si Iasi este de 27.302.584 lei fara TVA, iar pentru judetele Arges si Olt este de 18.065.740 lei fara TVA. Obiectivele de investitii au fost stabilite in functie de propunerile inaintate de autoritatile publice locale si in urma analizei Comisiei Tehnico-Economice a ministerului, in baza criteriilor de prioritizare prevazute de legislatia in vigoare. www.promptmedia.ro