– 101745 – 13062011 – Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este iar membru cu drepturi depline al PSD. Luni a expirat suspendarea pentru şase luni din partid dispusă de conducerea social-democraţilor. Măsura a fost luată de
Biroul Permanent al PSD pe 13 decembrie anul trecut. Sancţiunea a fost luată în cadrul Biroului Permanent Naţional al PSD şi a fost consecinţa afirmaţiilor pe care Mircea Geoană le-a făcut pe blogul său. Într-o declaraţie filmată şi postată pe blogul personal, la un an de la alegerile prezidenţiale, fostul lider al PSD îşi recunoaşte „greşelile” din campanie. În înregistrare, Geoană a susţinut că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Atunci, în replică, preşedintele PSD, Victor Ponta, a negat informaţia şi a declarat că singurul cu care Mircea Geoană s-a sfătuit, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost Sorin Ovidiu Vîntu. „Am luat o decizie, un avertisment foarte clar, o sancţiune pentru dl Geoană. Sunt convins că în perioada următoare, dl Geoană va avea ocazia să ne demonstreze că vrea să rămână în echipa PSD. Dacă va face altfel, responsabilitatea îi va aparţine. Pentru mine, acest subiect este un subiect închis, ca şi pentru PSD. Pot să spun că regret că am ajuns în această situaţie, dar era important ca astăzi să punem capăt acestui subiect artificial. Este o sancţiune prevăzută de Statut. O să vă prezentăm decizia, imediat ce o redactăm. Din punctul meu de vedere, sancţiunea este un semnal foarte clar pe care recunosc că îmi doresc ca dl Geoană să-l înţeleagă în mod corect”, spunea preşedintele PSD acum şase luni. – www.promptmedia.ro