102170 – 27062011 – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală trece în această perioadă printr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare. Acesta presupune şi rearondarea contribuabililor începând cu data de 1 iulie a.c. la noile administraţii fiscale competente, precum şi transferul, în condiţii procedurale normale, a tuturor informaţiilor necesare pentru deschiderea activităţii administraţiilor financiare operative la noile locaţii.
Astfel, în perioada 30 iunie, orele 12.00 – 5 iulie, orele 8.30, activitatea la ghişeele tuturor administraţiilor financiare şi direcţiilor generale ale finanţelor publice care lucrează cu publicul va fi oprită, anunţă ANAF.
În perioada 30 iunie – 5 iulie a.c., la administraţiile financiare din toată