– 101475 – 02062011 –
“România trebuie să trateze cu seriozitate companiile italiene care sunt campioane în ceea ce priveşte investiţiile în sectoare cheie pentru dezvoltare”, a declarat Mircea Geoană, Preşedintele Senatului României,
Referindu-se la relaţiile României cu partenerii economici, Geoană a subliniat că “România trebuie să păstreze şi să aprofundeze relaţiile cu companiile străine care investesc deja în sectoare cheie pentru dezvoltare, pentru a deveni o piaţă atractivă pentru noi investitori. În acest sens, ţara noastră are responsabilitatea de a-şi respecta contractele cu partenerii economici şi de a le asigura un cadru de afaceri şi investiţii corect, predictibil şi durabil”.
Un sector cu uriaş potenţial de dezvoltare în România este sectorul energetic. Este şi un domeniu în care relaţiile româno – italiene se manifestă de manieră pragmatică, prin prezenţa pe piaţa românească a numeroase companii italiene. “Cred cu tărie că este esenţial să avem o Strategie energetică care să ofere un cadru structurat, disciplinat, care să încurajeze şi nu să sufoce dezvoltarea pieţei de energie în România. Este interesul României, al cetăţenilor ei şi al companiilor care investesc în acest domeniu”, a declarat Mircea Geoană. În acest sens, el a afirmat că, la jumătatea lunii iunie, va organiza o dezbatere serioasă pe această temă, sub egida Comitetului Naţional pentru Dezvoltare, care va reuni toţi actorii interesaţi, atât reprezentanţi ai guvernului cât şi reprezentanţi ai companiilor care investesc în domeniul energiei. “Ceea ce vom reuşi să facem în cadrul Comitetului Naţional pentru Dezvoltare este exact ceea ce lipseşte României acum. Ne propunem ca, împreună cu partenerii noştri, care sunt direct interesaţi în funcţionarea sectorului energetic în România, să venim cu o strategie energetică integrată, care să fie motorul dezvoltării şi competitivităţii pieţei de energie din România”, a conchis Mircea Geoană.
Cei doi au discutat şi despre proiectele sociale pe care Grupul Pirelli şi Internazionale Milano le derulează în acest moment în Slatina, prin programul Intercampus, prin care cei 80 de copii incluşi în acest proiect au şansa de a desfăşura activităţi sportive şi educative într-un mediu organizat. Cu această ocazie, Mircea Geoană şi-a arătat interesul ca acest proiect să fie extins şi în câteva cartiere din Craiova, idee susţinută şi de Massimo Moratti.- www.promptmedia.ro