102159 – 27062011 – Elevii de liceu romi care vor sa devina profesionisti in domeniul medical sunt sprijiniti in cadrul proiectului „O generatie de specialisti romi in domeniul medical” sa isi implineasca visul. Acestia vor fi pregatiti in ultimul an de studiu liceal la materiile necesare admiterii in facultati, colegii si scoli postliceale cu profil medical, anunţă ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei.
60 de profesori de specialitate vor coordona centrele de tutorat la nivel local pentru organizarea periodica a sesiunilor de pregatire la disciplinele din care elevii vor sustine examenul de admitere.
Elevii romi care trec in clasa a XII-a sau a XIII-a si care isi doresc sa urmeze o cariera in domeniul medical vor beneficia de burse lunare in valoare de 200 de lei si de meditatii in regim gratuit la materiile biologie, chimie sau fizica. Profesori de specialitate le vor oferi sesiuni de pregatire elevilor selectati, pe parcursul intregului an scolar 2011 – 2012.
Numarul locurilor poate fi suplimentat daca inscrierile depasesc numarul previzionat. Termenul limita de înscriere este 30 septembrie 2011.
„Tutoratul este una dintre principalele componente de interventie directa prin care dorim sa facilitam accesul liceenilor romi la studii superioare in domeniul medicinei”, a declarat Andreea Chelaru, manager proiect.
Elevii romi selectati in proiect vor avea ocazia sa participe la tabere de motivare. Taberele vor fi organizate intr-un mediu care va combina jocul cu educatia. Managementul carierei, leadership-ul si lucrul in echipa, comunicarea eficienta si responsabilitatile profesiei in domeniul medical sunt doar cateva dintre temele abordate in programa educationala a taberelor.
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei implementeaza proiectul O generatie de specialisti romi in domeniul medical in perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2014, in parteneriat cu Fundatia Roma Education Fund Romania, Asociatia Medicilor Rezidenti, Centrul Romilor pentru Politici de Sanatate – Sastipen si Open Society Institute. – www.promptmedia.ro