Acasă Uncategorized Bruxelles: 12 state UE au două luni pentru transpunerea în legislaţia naţională...

Bruxelles: 12 state UE au două luni pentru transpunerea în legislaţia naţională a unor sancţiuni penale pentru infracţiuni de mediu

DISTRIBUIȚI

101870 – 16062011 – Directiva 2008/99/CE privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal ar fi trebuit să fie introdusă în legislaţia naţională până la 26 decembrie 2010. Cu toate acestea, până în prezent, zece ţări (Cipru, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Malta, Portugalia, Republica Cehă, România şi Slovenia) nu au făcut acest lucru.

În acelaşi timp, opt state (Finlanda, Grecia, Italia, Lituania, Portugalia, Republica Cehă, România şi Slovacia) nu au respectat anumite norme separate privind poluarea cauzată de nave. Directiva 2009/123/CE ar fi trebuit să fie pusă în aplicare până la 16 noiembrie 2010. În cazul în care statele membre vizate nu informează Comisia, în termen de două luni, cu privire la măsurile de punere în aplicare, aceasta poate transmite cazurile respective Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Sancţiuni penale împotriva unor infracţiuni legate de mediu – Directiva 2008/99/CE privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal vizează garantarea faptului că în toate statele membre sunt disponibile măsuri de drept penal pentru a face faţă unor încălcări grave ale normelor UE privind protecţia mediului. Directiva menţionată anterior cuprinde o listă a încălcărilor care trebuie considerate ca fiind infracţiuni în toate statele membre, precum transportul ilegal de deşeuri sau comerţul cu specii pe cale de dispariţie.

Sancţiuni penale împotriva poluării de către nave – Directiva 2009/123/CE (de modificare a Directivei 2005/35/CE) privind poluarea cauzată de nave face parte dintr-un set de norme ale UE referitoare la consolidarea siguranţei maritime şi la prevenirea poluării cauzate de nave. Aceasta prevede ca statele membre să incrimineze deversările grave şi ilicite de substanţe poluante de către nave. Ambele directive solicită statelor membre să se asigure că infracţiunile menţionate sunt pasibile de aplicarea unor sancţiuni „eficace, proporţionale şi cu efect de descurajare.”

Neaplicarea de către statele membre a directivelor sus-menţionate nu permite instituirea unor norme minime comune în materie de drept penal împotriva încălcărilor grave ale legislaţiei UE privind protecţia mediului şi împotriva poluării cauzate de nave. Astfel de norme la nivelul întregii UE sunt esenţiale pentru a preveni lacunele care, în caz contrar, ar putea fi exploatate de către infractorii din domeniul mediului. „Avizele motivate” de astăzi reprezintă cea de a doua fază a procedurii în trei etape privind încălcarea dreptului comunitar. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.