Acasă Uncategorized 14 morţi şi 200 de răniţi la graniţa dintre Siria şi Israel

14 morţi şi 200 de răniţi la graniţa dintre Siria şi Israel

DISTRIBUIȚI

101546 – 06062011 – Soldaţii israelieni au deschis focul, duminică, asupra demonstranţilor pro-palestinieni din Siria care au vrut să treacă de gardul care marchează frontiera cu Israelul în Podişul Golan, iar televiziunea siriană de stat afirmă că 14 persoane au fost ucise şi peste 200 sunt rănite, transmite Realitatea Tv.

Informaţia nu poate fi confirmată independent, iar un purtător de cuvânt al armatei israeliene susţine că sunt numai 12 răniţi.

Protestatarii doreau să marcheze „Naska”, sfârşitul războiului din 1967, soldat cu înfrângerea arabilor şi ocuparea de către Israel a Înălţimilor Golan. Apelul de a organiza o astfel de mişcare de protest a fost transmis prin intermediul Facebook.

Israelul avertizase însă că nu va mai permite un marş similar cu cel de luna trecută, din „Ziua Mâniei” (Nabka), când sute de oameni au reuşit să treacă de gardul care marchează frontiera.

Câteva sute de protestatari – palestinieni şi susţinători sirieni – au înaintat, duminică, până la gardul de sârmă ghimpată şi tranşeele proaspăt săpate în apropiere de satul Majdal Shams. Manifestanţii au început să arunce cu pietre şi gunoaie peste gard. Militarii israelieni le-au strigat avertismente în arabă şi au tras focuri de armă în aer, după care au tras în picioarele celor care ajunseseră la gard. Ulterior, au folosit grenade cu gaz lacrimogen. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.