101159 – 20052011 – În 2010, pentru combaterea SIDA, Tuberculozei şi Paludismului, au fost cheltuite trei miliarde de dolari, anunţă reprezentanţii Fondului Mondial de lupta împotriva SIDA, Tuberculozei şi Paludismului (FMSTP).
Michel Kazatchkine, directorul executiv al fondului, a precizat că este optimist cu privire la atingerea obiectivelor stabilite pentru 2015, dacă eforturilşe vor fi susţinute la acelaşii nivel.
Fondul se va baza în continuare pe statele din G8 – principalii contributori -, dar este important să sporească şi contribuţiile oferite de ţările din Golful Persic şi statele în curs de dezvoltare. La ultima reuniune a contributorilor s-au strâns numai 11,7 miliarde de dolari pentru următorii trei ani, mult prea puţin faţă de cele 13 miliarde care ar fi necesare pentru acoperirea la nivel minim a necesităţilor.
Următoarea ţară de unde se va încerca atragerea de fonduri pentru combaterea celor trei boli este Brazilia. – www.promptmedia.ro