– 100746 – 06052011 – România participă la prima ediţie a Festivalului Europei de la Florenţa, în perioada 6-10 mai 2011, cu expoziţia de fotografie „Mari Inventatori români şi contribuţia lor la patrimoniul universal”, care cuprinde o galerie de portrete de inventatori români ale căror descoperiri au revoluţionat Europa şi lumea întreagă, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Manifestarea de la Florenţa este organizată de Institutul Universitar European de la Florenţa, în cooperare cu Reprezentanţa Comisiei Europene de la
Roma, Oficiul de Informare al Parlamentului European, Camera de Comerţ, Primăria şi Provincia Florenţa. Festivalul include manifestări cu diverse ţinte de interes: politic, economic, academic şi cultural. Obiectivul este ca evenimentele din program să aibă un mesaj puternic, care să transforme Florenţa într-un laborator de comunicare a Europei către cetăţeni. De interes în acest sens este confirmarea participării la Conferinţa despre „Starea Uniunii”, organizată în marja evenimentului, a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afacerile Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton, a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Antonio Tajani, a comisarului european pentru educaţie si cultură, Androulla Vassilou.
Programul manifestărilor conexe cuprinde concerte susţinute în una din cele mai celebre pieţe ale oraşului Florenţa, Piazza della Signoria. Artiştii români Paula Seling şi Ovi, premiaţi ai concursului Eurovision ediţia 2010, vor reprezenta România într-un concert susţinut în seara de 6 mai.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Roma a organizat participarea României la Festivalul Europei. MAE a primit sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, al TVR, al Direcţiei de Strategii Guvernamentale, al Arhivei Naţionale de Filme, al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, al Revistei şi Editurii Modelism, la ARTEXIM, al Festivalului Internaţional de Fim de la Sibiu, al Fundaţiei Culturale Phoenix şi al Romfilatelia.
Franţa, Germania, Luxemburg, Republica Cehă, Suedia, Ungaria se află printre ţările participante la festival. O prezenţă notabilă la Festivalul European de la Florenţa o reprezintă Turcia, ţară candidată la UE.
Preşedintele Institutului Universitar European (IUE) de la Florenţa Josef Borell, iniţiatorul Festivalului de la Florenţa, a precizat că obiectivul Festivalului este acela de a „crea o punte între Bruxelles şi cetăţenii europeni prezenţi la eveniment. Piazza della Signoria se va colora cu albastrul Europei, începând din 6 mai şi până pe 10 mai, graţie Pavilionului Naţiunilor, care va găzdui zece standuri ale unor state membre UE care au răspuns la invitaţia de participare la această prima ediţie a Festivalului. Printre ţările prezente se află Turcia, ţară candidată la UE, intens angajată în parcursul său european de apropiere de instituţiile comunitare. Franţa, Germania, Luxemburg, Republica Cehă, România, Suedia, Ungaria se află printre ţările participante la festival, fiecare dintre acestea contribuind cu iniţiative proprii şi cu o viziune particulară asupra Uniunii” a declarat Borell.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisarul pentru industrie Antonio Tajani, a subliniat importanţa organizării Festivalului European de la Florenţa pentru „apropierea cetăţenilor europeni de instituţiile comunitare şi pentru intensificarea dialogului cetăţean-instituţii comunitare, pe fondul dezbaterilor politice europene actuale”. Oficialul european a precizat că „evenimentul va avea efectul scontat, dacă vom reuşi să explicăm publicului participant şi să-i convingem că este nevoie de mai multă Europă”, a declarat oficialul european presei italiene în cadrul conferinţei de lansare a Festivalului, care a avut loc în data de 27 mai 2011, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene la Roma.
Preşedintele Comisiei Afaceri Constituţionale din Parlamentul European, Carlo Casini, a lansat un apel către organizatorii primei ediţii a Festivalului pentru a „conserva tradiţia acestui eveniment, care ar trebui să aibă cel puţin caracter bi-anual.” În opinia sa, vitalitatea culturală şi puterea simbolică a oraşului Florenţa sunt elemente care vor contribui semnificativ la evidenţierea rolului cultural european şi a sensului de apartenenţă la Europa a cetăţenilor comunitari. – www.promptmedia.ro