101020 – 16052011 – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” (UMF) din Cluj-Napoca şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au încheiat un protocol de colaborare menit să consolideze capacitatea instituţională şi performanţa profesională a personalului medical din sistemul penitenciar din România. Acesta este primul parteneriat încheiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu o universitate de medicină din ţară.
„Protocolul dintre Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi Administraţia Naţională a Peniteciarelor ne va permite să îmbunătăţim calitatea asistenţei medicale de care beneficiază persoanele private de libertate, în situaţia în care calitatea acestei asistenţe medicale a făcut obiectul criticilor formulate de organizaţiile care se ocupă cu protecţia drepturilor omului”, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, chestor de penitenciare dr. Ioan Băla.
Potrivit rectorului Universității de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, prof. dr. Constantin Ciuce, vor fi organizate, în parteneriat, manifestări ştiinţifice medicale (simpozioane, conferinţe, seminarii, workshop-uri) pe teme de interes atât pentru mediul academic cât şi pentru personalul din ANP.
Printre principalele obiective ale acestui protocol se numără: organizarea unor programe de educaţie medicală continuă pentru personalul medical din sistemul penitenciar din România adaptat nevoilor proprii de pregătire şi specificului aparte al acordării asistenţei medicale pentru persoanele private de libertate; organizarea unor stagii de pregătire pentru studenţi, rezidenţi şi pentru personalul mediu sanitar în scopul evidenţierii particularităţilor medicinei penitenciare; participarea, în parteneriat, la programe de cercetare din perspectivă multidisciplinară (sociologie, psihologie, drept, criminologie, medicală, medicină legală); elaborarea unui curs universitar sau postuniversitar de medicină penitenciară; posibilitatea bugetării unor locuri la admiterea în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi ulterior la admiterea în rezidenţiat, în funcţie de nevoile de personal medical specializat ale sistemului penitenciar; accesarea în parteneriat a unor fonduri structurale europene (POS-DRU) care să asigure finanţarea activităţilor de formare profesională a personalului medical. – www.promptmedia.ro