Acasă Uncategorized Începând cu 1 iunie se deschide Biroul de informare al Consiliilor Judeţene...

Începând cu 1 iunie se deschide Biroul de informare al Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna

DISTRIBUIȚI

101333 – 27052011 – Începând cu 1 iunie se deschide Biroul de informare al Consiliilor Judeţene Harghita şi Covasna, care are ca scop principal reprezentarea intereselor de dezvoltare a judeţelor la nivelul instituţiilor Uniunii Europene. Nu este vorba nici mai mult, nici mai puţin decât de un birou lobby care reprezintă interesele regiunii în UE, din care există deja în jur de 2.000, iar prin deschiderea acestui birou se va deschide cea de-a 2001-a. Numeroase judeţe, regiuni din România sau din alte ţări au deja un astfel de birou la Bruxelles şi am considerat că deschiderea uneia în vedere reprezentării celor două judeţe în capitala Uniunii este actuală, deoarece în urma unei promisiuni am reuşit să obţinem spaţiul necesar în mod gratis. Sarcina biroului va fi, în spiritul solidarităţii regionale, şi ajutarea acelor consilii locale din judeţul Mureş, care ne adresează o solicitare în acest sens,

 

 

 

 

şi dorim să rămânem membri ai biroului de reprezentanţă al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, susţin reprezentanţii celor două instituţii din Harghita şi Covasna.

„Considerăm ca fiind utilă deschiderea unui birou individual, deoarece Uniunea Europeană devine din ce în ce mai importantă, determinantă în privinţa regiunii pe care o reprezentăm, şi numai astfel pot fi menţinute acele rezultate, conform cărora, calculat în baza numărului de locuitori, suntem printre primii la nivel naţional în privinţa atragerii fondurilor din domeniul dezvoltării rurale şi din alte domenii”. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.