Acasă Uncategorized Bucureşti: Vântu şi-a retras cererea de eliberare condiţionată

Bucureşti: Vântu şi-a retras cererea de eliberare condiţionată

DISTRIBUIȚI

101003 – 16052011 –   Sorin Ovidiu Vântu şi-a retras cererea de eliberare condiţionată, considerând că „totul este o mascaradă”. Judecătorul a dispus totuşi aducerea lui Vântu în instanţă, luni, la orele 13.00. Tot astăzi, la orele14.00, este judecată şi cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a lui Ion Ilie Cezar, arestat alături de Vântu.

Sorin Ovidiu Vântu şi omul său de încredere, Ion Ilie Cezar, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile în data de 29 aprilie. Potrivit Parchetului General, în perioada martie-aprilie 2011, sub ameninţarea denunţării unui contract de consultanţă şi management, Vântu i-a cerut lui Sebastian Ghiţă suma de 200.000 de euro, însă managerul Realitatea Tv a spus că dă doar 150.000 de euro. Ghiţă a fost şantajat cu aceşti bani pentru a fi „lăsat în pace” de Vântu şi pentru a rămâne managerul Realitatea, după ce patronul Asesoft a plătit datoriile postului TV şi a făcut investiţii de 10 milioane de euro. În plus, Vîntu l-ar fi ameninţat cu moartea pe Ghiţă şi familia acestuia. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.