Acasă Uncategorized Bucureşti: Referendum pentru orice taxă

Bucureşti: Referendum pentru orice taxă

DISTRIBUIȚI

 – 101358 – 30052011– Fundaţia Horia Rusu a lansat, azi, de Ziua Libertăţii Fiscale, Carta Responsabilităţii Fiscale şi propune referendum pentru orice taxă, cheltuieli bugetare după o formulă fixă şi transparentă, deficit de maxim 3% din PIB. Carta Responsabilităţii Fiscale este un proiect menit să limiteze cheltuielile guvernamentale prin eficientizarea sistemului fiscal  şi să ofere o perspectivă liberală asupra procesului de optimizare a aparatului bugetar.

În România, datoria publică a crescut cu peste 100% într-un interval de numai doi ani reprezentând, în martie 2011, circa 40% din PIB. Au fost luate

 decizii fiscale neinspirate, precum creşterea TVA, introducerea impozitului minim şi altele. În vederea reformării sistemului fiscal, este necesară modificarea art. 74, alin. 2. din Constituţie, care prevede că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale. “Considerăm necesară eliminarea acestei prevederi şi introducerea unui articol care să prevadă consultarea cetăţenilor, prin referendum, în acest gen de problem”.

 

 

Iată care sunt cele mai importante propuneri din Carta responsabilităţii fiscale:  Referendum în avans pentru taxe noi sau modificări de taxe. (Organele administraţiei publice centrale şi locale trebuie să obţină în avans, prin referendum general sau local, aprobarea alegătorilor pentru fiecareimpozit sau taxă generală sau locală, modificare a ratei de impozitare, extindere a unui impozit sau taxe care expiră. În eventualitatea majorării numărului sau cuantumului de taxe, guvernanţii vor fi obligaţi să consulte contribuabilii prin referendum. Această nouă dispoziţie are în vedere o aliniere a sistemului fiscal din România la cerinţele principiilor unei fiscalităţi nearbitrare: impozitarea trebuie să fie acceptată de contribuabili, iar povara fiscală a impozitelor şi taxelor trebuie să fie împărţită în mod echitabil şi prin intermediul unor standarde sau reguli bine definite. Astfel, guvernanţii nu vor mai putea creşte taxele sau adopta altele noi după bunul lor plac. Mai mult, se propune ca şi pentru impozitele şi taxele generale şi locale existente la data adoptării Cartei Responsabilităţii Fiscale, să fie necesară aprobarea prin referendum general sau local).     

2. O formulă de calcul fixă şi transparentă pentru cheltuielile bugetare. (Fundaţia Horia Rusu consideră că, în ceea ce priveşte cheltuielile bugetare, implementarea unei formule de calcul fixă elimină puterea discreţionară din sfera politică şi duce la transparentizarea procesului fiscal. Astfel, modificarea anuală maximă a cheltuielilor bugetului de stat este egală cu suma dintre rata anuală anticipată a inflaţiei şi modificarea procentuală a populaţiei totale în anul calendaristic anterior. Având la dispoziţie fonduri limitate prin lege (în baza formulei de calcul), guvernanţii vor fi obligaţi să gestioneze mai eficient banul public).

3. Deficit până la maxim 3 % din PIB. (Programarea unui buget de stat deficitar va fi permisă până la o limită maximă de 3% din produsul intern brut anticipat. Acest lucru nu se aplică în anii pentru care se anticipează o creştere economică negativă. Excedentele bugetare anuale vor fi folosite exclusiv pentru plata datoriei publice, iar după lichidarea acesteia vor fi rambursate contribuabililor, în cursul următorului an fiscal. Implicarea activă a cetăţenilor în aceste decizii va creşte gradul de responsabilitate socială. Dacă nu limităm acum cheltuielile guvernamentale, generaţia viitoare ne va moşteni doar datoria). – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.