100896 – 11052011 – La sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a avut loc miercuri o videoconferinţă condusă de secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică DOSP), chestor de poliţie Ioan Dascălu, cu şefii inspectoratelor de poliţie judeţene, şefii structurilor de poliţie locală şi specialişti în comunicaţii din structurile MAI.
Videoconferinţa s-a desfăşurat ca urmare a Dispoziţiei secretarului de stat, şef al DOSP, de acordare a accesului structurilor de poliţie locală din toată ţara la unele baze de date administrate de MAI.
În acest sens, au fost prezentate etapele care trebuie parcurse de către autorităţile publice locale în vederea obţinerii accesului la bazele de date de interes operativ, respectiv: Urmăriţi, Furturi auto, Registrul naţional de evidenţă a vehiculelor înmatriculate şi Registrul naţional de evidenţă a persoanelor.
„Încercăm, astfel, să acordăm o mai mare atenţie Poliţiei Locale, care trebuie să devină un real sprijin pentru Poliţia Naţională, iar în acest sens se impune crearea unui cadru adecvat de desfăşurare a misiunilor specifice ale structurilor de poliţie locală. Acest demers va contribui substanţial la eficientizarea activităţilor desfăşurate de structurile de poliţie locală, la o mai bună cooperare cu unităţile teritoriale ale Poliţiei Naţionale şi de asemenea va avea consecinţe directe asupra creşterii gradului de siguranţă publică“, a precizat Ioan Dascălu.
În cadrul întâlnirii s-a prezentat proiectul de protocol privind accesul la bazele de date ale MAI care urmează să fie semnat de primari, şefii inspectoratelor judeţene de poliţie, precum şi de directorii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei şi Administrarea Bazelor de Date şi, respectiv, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. – www.promptmedia.ro