100570 – 02052011 – Zvonul privind o apropiere între PNȚCD și UNPR a prins contur. Deja în Argeș s-a semnat un protocol de colaborare între filialele județene ale celor două grupări politice, iar liderul PNȚCD Argeș, Iulian Prunaru, declară că protocolul ar urma să se extindă și la nivel central. În urmă cu o lună, viceliderul țărăniștilor din Timiș, Viorel Sasca (mâna dreaptă a lui Gheorghe Ciuhandu), recunoștea cu jumătate de gură că există discuții privind varianta colaborării cu UNPR, dar “nu s-a luat încă o decizie”. Deputatul Marian Sârbu (UNPR) a precizat că nu s-a discutat nimic, deocamdată, despre fuziune, dar a recunoscut colaborarea pentru viitoarele alegeri locale.
“Vom colabora cu PNȚCD la viitoarele alegeri locale. În acest sens vor fi semnate protocoale între filialele județene ale celor două partied”.
În ceea ce privește președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, și acesta a negat varianta fuziunii. “Sunt câțiva dilii din partid, prin Ardeal care scriu astfel de chestii pe internet și presa le preia. Nu neg, sunt în teritoriu membri de-ai noștri care ar vrea fuziune, dar sunt puțini”. Totuși Pavelescu a spus mai multe decât Sârbu. “S-a decis o colaborare pentru alegerile locale din 2012. Vom merge pe liste comune cu UNPR. Este necesar acest lucru pentru că noi nefiind partid parlamentar nu vom putea avea oameni în secțiile de votare. În plus, la localele din 2008, noi nu am reușit să depunem candidaturi decât pentru 17% din funcțiile eligibile. Deci, este un motiv în plus ca să mergem pe liste commune”, a declarat Pavelescu.
PDL înghite PNŢCD – Chiar dacă de la liste comune la fuziune nu mai este decât un singur pas, totuși, în perspectiva alegerilor parlamentare, noua grupare rezultată nu are șanse să treacă pragul electoral. Însă o eventuală (iminentă susțin anumite voci) fuziune trebuie privită și din alt unghi: înghițirea noii grupări de către PDL. Există (cel puțin) două semnale în acest sens. Întrebat recent la Pitești ce relații va avea partidul cu PDL, Aurelian Pavelescu a precizat: “Sunt discuţii serioase la nivel înalt, dar se aşteaptă conferinţa de alegeri a democrat-liberalilor”.
Mult mai multe aflăm însă de la PDL Călărași. “În urma coalizării partidelor din Opoziţie şi realizarea Uniunii Social Liberale (USL), PDL Călăraşi este pe cale să realizeze, alături de UNPR şi PNŢCD o construcţie politică ce ar putea să se numească fie <<Alianţa pentru Călăraşi>> fie <<Alianţa Populară pentru Călăraşi>>. Preşedintele organizaţiei municipale Călăraşi a PDL, Georgel Muşat, spune că s-a realizat şi un document care va fi semnat de preşedinţii celor trei organizaţii de la Călăraşi: Stelian Fuia (PDL), Nicolae Dragu (UNPR) şi Costinel Milescu (PNŢCD).”- www.promptmedia.ro