100913 – 12052011 – Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată a maiorului SRI Enan Aifer pentru trafic de influenţă în formă continuată. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anilor 2009 şi 2010, Enan Aifer, ofiţer în cadrul SRI Bucureşti, a pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 6.100 de euro, afirmând că, prin relaţiile pe care le are la nivelul conducerii SRI şi în cadrul Parlamentului României, poate rezolva angajarea denunţătorului în cadrul unei unităţi SRI din Bucureşti, cât şi angajarea soţiei denunţătorului în Parlamentul României. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti. – www.promptmedia.ro