100656 – 04052011 – Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a solicitat miercuri preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) demararea unor ample acţiuni de control la furnizorii de asistenţă medicală aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări, privind corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare şi cele efectuate în mod real.
Până în data de 20 mai 2011, ministrul Sănătăţii aşteaptă, din partea reprezentanţilor CNAS, un raport complet pe această temă.
În ultima perioadă, există mai multe suspiciuni privind decontarea unor servicii medicale de către unele spitale sau cabinete medicale fără ca acestea să fie efectuate, iar CNAS este instituţia care are obligaţia de a urmări colectarea şi folosirea eficientă a Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.
Ministrul a cerut ca, în cazul constatării unor nereguli de la prevederile legale sau a fraudării sistemului, reprezentanţii CNAS să sesiseze instituţiile abilitate. – www.promptmedia.ro