101269 – 25052011 – Transparency International România a lansat Raportul Naţional asupra Corupţiei, publicaţie care prezintă un sumar al celor mai importante evoluţii instituţionale, legislative şi de politică publică cu impact asupra luptei împotriva corupţiei în anul precedent. Raportul îşi propune să expună în mod analitic o sumă de aspecte pozitive şi negative, oferind în acelaşi timp puncte de reper şi posibile soluţii pentru politicile publice din domeniu care au avut rezultate slabe.
Acest tip de analiză are în vedere contextul juridico-politic actual, în special cel rezultat din seturile succesive de măsuri pentru contracararea la nivelul societăţii a efectelor crizei economice.
Criza economică a crescut acut vulnerabilităţile, pe fondul deficienţelor instituţionale constatate în anii 2009 – 2010; Aspectele deficitare ţin de alocarea resurselor publice, instabilitatea procedurilor administrative, măsuri şi campanii anticorupţie ineficiente.
Pe de altă parte, cele mai multe dintre evoluţiile identificate pot fi caracterizate ca măsuri pripite, fără ca acestea să facă parte dintr-o politică publică coerentă şi comprehensivă în domeniu. Masurile anticorupţie fiind mai degrabă de faţadă şi cu un caracter propagandistic în loc să creeze baze reale pentru normalizarea vieţii publice;
Transparenţa decizională în elaborarea şi adoptarea unor legi, strategii, politici, formule de organizare, a fost inexistentă în absenţa consultării şi a evaluărilor prealabil privind impactul pot face ca o politică iniţial bine intenţionată să aibă efecte neprevăzute nefaste. Agenţiile anticorupţie şi alte structuri de asigurare a ordinii de drept au fost ţinta unor presiuni constante pentru a deroga de la misiunea lor sau pentru a îşi realiza activitatea de manieră a produce şi efecte politice nu numai juridice. Agenţiile anticorupţie realizează investigaţii curajoase însă de o manieră selectivă care pune în discuţie credibilitatea acestora, de cele mai multe ori agenda investigaţiilor fiind suprapusă pe agenda politică şi a evoluţiilor din plan politic.
În perioada raportată au existat adesea critici de protecţionism din partea instituţiilor de aplicare a legii pentru pasivitatea în faţa dezvăluirilor unor cazuri de corupţie, acreditându-se în opinia publică ideea că anumite sectoare ale vieţii publice sau ale arhitecturii instituţionale sunt protejate de la anchetele penale.
Referitor la modul de gestionare a afacerilor publice declaraţiile şi documentele externe sunt emblematice pentru vulnerabilităţile sistemului naţional de integritate putem să remarcăm că formalismul şi incoerenţa deciziilor guvernamentale, pe de o parte şi resemnarea românilor, pe de altă parte, sunt identificate ca fiind principalele cauze pentru care lupta împotriva corupţiei în România este ineficientă. În ceea ce priveşte atitudinea pasivă a cetăţenilor aceasta a fost, la rândul său, determinată de lipsa de transparenţă şi de indisponibilitatea de a dialoga a instituţiilor publice. Degradarea tot mai mare a calităţii implementării legilor ce asigură transparenţa documentelor (Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public) şi transparenţa deciziilor (Legea nr. 53/2003 privind transparenţa decizională), precum şi absenţa desăvârşită a iniţiativelor de consultare inovatoare care să încurajeze participarea, determină creşterea neîncrederii, a suspiciunilor, a dezamăgirii şi în cele din urmă încurajează corupţia.
În privinţa procesului de reglementare climatul de incoerenţă legislativă, descurajează substanţial investiţiile şi afectează grav afacerile şi proiectele europene, aducând atingere economiei, societăţii şi poziţiei României în context internaţional în UE. Acest climat de inconsecvenţă normativă este determinat de improvizaţiile procedurale la adoptarea unor legi fundamentale cum sunt codurile juridice, abuzul flagrant, repetat şi nociv de procedura asumării răspunderii guvernamentale pentru adoptarea unor proiecte de lege, inovaţii legislative discutabil, cum sunt legile de punere în aplicare ce reprezintă legi de amendare substanţială a unor texte normative înainte de intrarea lor în vigoare.
Nu în ultimul rând, numărul foarte mare de acte normative adoptate prin procedura asumării răspunderii guvernului nu suferă doar de vicii procedurale, ci şi de grave probleme de conţinut, subliniate pe parcursul raportului de faţă.
Pilonul al treilea, societatea civilă şi mass-media, s-a confruntat cu numeroase acţiuni abuzive pentru inhibare şi reducere a nivelului de implicare şi critică constructivă. Au fost campanii de denigrare la adresa unor organizaţii neguvernamentale, campanii de presiune contra trusturilor de media. La acestea s-a adăugat şi presiunea economică la care au fost supuse şi care a afectat cel mai grav presa locală, dar şi cotidiene centrale. Organizaţiile neguvernamentale au fost supuse presiunilor economice prin intermediul autorităţilor de management a fondurilor structurale. Toate acestea au fost de natură să slăbească rolul societăţii civile şi a mass-media în societate.
Perioada pe la care se face referire în raport a fost, aşadar, marcată în România de concentrarea acţiunilor Guvernului pe contracararea crizei economice cu „orice preţ şi în orice mod”, în cel mai scurt timp cu putinţă, fără considerarea consecinţelor. Astfel a scăzut îngrijorător încrederea cetăţenilor în instituţiile publice, cu consecinţa directă şi imediată a deprecierii întregului climat de integritate publică. Agravarea problemelor semnalate se resimte de altfel şi în fiecare dintre măsurile şi seturile de măsuri analizate. – www.promptmedia.ro
