692 de minori au dispărut de acasă în primele trei luni ale anului 2011 – 101295 – 25052011 – Pe parcursul anului 2010, a fost solicitată urmărirea la nivel naţional pentru 3.122 minori, dintre care 124 cu vârsta până la 10 ani, iar 2.998 între 10 şi 18 ani, potrivit datelor puse la dispoziţia Organizaţiei Salvaţi Copiii România de către Inspectoratul General al Poliţiei Românie, Direcţia de Investigaţii Criminale. Totodată, în luna decembrie 2010, dintre cei 3.122 de copii dispăruţi, 352 nu au fost găsiţi (79 cu vârsta până la 10 ani, iar 273 între 10 – 18 ani). Din totalul celor 352 cazuri rămase nesoluţionate, 265 reprezintă pe cei care au dispărut şi au fost sesizaţi pentru prima dată de părinţi sau reprezentanţii legali, iar 87 sunt cunoscuţi cu plecări repetate. Potrivit datelor oficiale, pentru primul trimestru al anului 2011, a fost solicitată urmărirea la nivel naţional a 692 de minori care au dispărut de acasă. Dintre aceştia, 345 de minori încă nu fuseseră găsiţi la finele lunii martie, 77 având vârsta sub 10 ani.
Dispariţiile de acasă ale copiilor sunt cu atât mai alarmante, cu cât cei mai mulţi dintre ei pleacă voluntar, expunându-se riscurilor majore de a fi exploataţi, traficaţi sau abuzaţi. Un studiu realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IGPR (/decembrie 2005 – ianuarie 2007) relevă faptul că în cazul celor mai mulţi dintre copiii dispăruţi este vorba despre plecări voluntare şi numai o mică parte reprezintă dispariţii în circumstanţe alarmante. Astfel, 95% din cazuri au fost dispariţii voluntare (plecări de la domiciliul părinţilor, bunicilor, altor rude, a asistenţilor maternali sau din centrele de minori ori şcolile speciale unde erau internaţi), 3,5% din cazuri au fost dispariţii nevoluntare şi accidentale (rătăciri, înec, calamităţi, accidente auto/feroviare, alarmarea părinţilor datorată lipsei de răspuns sau comunicare din partea copiilor), iar l,5% din cazuri au fost dispariţii în circumstanţe alarmante (cauzate de agresiuni, exploatări sexuale etc, unele din ele urmate de moartea victimei).
Printre cauzele frecvente ale plecării de acasă a copiilor se numără lipsa unei comunicări autentice cu părinţii, statutul socio-economic precar, lăsarea copiilor în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau aparţinătorii legali fiind plecaţi la muncă în străinătate, abandonul şcolar sau acumularea de absenţe şi rezultate negative la şcoală şi creşterea influenţei anturajului negativ.
“Cei mai mulţi dintre copiii dispăruţi de acasă sau din centrele de ocrotire au plecat voluntar, fapt extrem de grav, pentru că acest lucru presupune un lanţ cauzal dificil de corectat, de la comunicarea din familie până la programele de educaţie şi prevenire din şcoli. Este crucial să intervenim rapid, prin programe ample şi pluridirecţionate, pentru că, odată cu educarea copilului, este nevoie să educăm şi părinţii, precum şi autorităţile, să înţeleagă dramele prin care trece un copil, înainte ca acesta să recurgă la astfel de gesturi extreme”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Salvaţi Copiii România. – www.promptmedia.ro
