Acasă Uncategorized Bucureşti: Deputaţii vor decide dacă înfiinţează o comisie de anchetă în cazul...

Bucureşti: Deputaţii vor decide dacă înfiinţează o comisie de anchetă în cazul Baconschi

DISTRIBUIȚI

101075 – 18052011  Camera Deputaţilor va decide, lunea viitoare, în plen asupra înfiinţării comisiei de anchetă propuse de Opoziţie în cazul afirmaţiilor ministrului de Externe, Teodor Baconschi, de la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL cu privire la proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei de anchetă în acest caz a fost prezentat marţi în Biroul permanent al Camerei, care a decis ca lunea viitoare să fie înscris pe ordinea de zi a plenului. „Luni va intra în plen această solicitare şi, în cazul în care se va aproba, se va proceda conform prevederilor regulamentare”, a precizat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici. Teodor Baconschi a vorbit, duminică, la lucrările Consiliului Naţional de Coordonare al PDL despre proiectul votului prin corespondenţă. „Avem acum obligaţia de a rescrie contractul politic dintre PDL şi această Românie harnică,

 

 

 

 în care intră întreprinzătorii, mediile de afaceri, intelectualitatea şi românii din străinătate, cei care sunt un vector de modernizare a României. Proiectul votului prin corespondenţă îi va face pe românii din afară să ne aducă nu 100.000 de voturi, ci un milion”, a afirmat Teodor Baconschi. Pentru aceste afirmaţii, opoziţia a anunţat că miercuri va depune şi o moţiune simplă împotriva ministrului de Externe la Senat. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.