Acasă Uncategorized Bucureşti: Cseke Atilla devine membru al CSAT

Bucureşti: Cseke Atilla devine membru al CSAT

DISTRIBUIȚI

101053 – 17052011   Propunerea legislativă prin care ministrul Sănătăţii, Cseke Attila devine membru permanent al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, termenul de dezbatere şi vot final stabilit fiind depăşit.Comisia pentru apărare a Camerei propunea raport de respingere pentru acest proiect, însă acesta nu a mai fost luat în considerare în condiţiile adoptării tacite a actului normativ. Proiectul a fost iniţiat de deputatul democrat-liberal Dan Zătreanu şi prevede modificarea Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât din CSAT să facă parte şi ministrul Sănătăţii pe lângă ministrul Apărării Naţionale, ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ministrul Finanţelor Publice, directorul SRI şi cel al SIE, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

 

 

 

 

 În expunerea de motive, deputatul PDL arată că Ministerul Sănătăţii are organismele şi facilităţile prin care poate participa activ la prevenirea efectelor negative ale crizelor, la monitorizarea acestora, la raportarea rapidă şi eficientă a ameninţărilor neconvenţionale asupra securităţii naţionale, menţionând modificarea genetică a principalelor plante alimentare.Camera Deputaţilor este primul for sesizat cu acest proiect legislativ asupra căruia Senatul are decizia finală. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.