Acasă Uncategorized Bucuresti: Juramant fata de Romania, de Ziua Europei

Bucuresti: Juramant fata de Romania, de Ziua Europei

DISTRIBUIȚI

– 100752 – 06052011 – 458 de persoane vor depune jurământul de credinţă faţă de România, luni, 9 mai 2011. Pentru acest eveniment, ce va avea loc în prezenţa preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC), Nicoleta Ecaterina Eucarie, vor fi consacrate trei ceremonii, succesiv, începând cu 08.30, 11.30, respectiv 14.30. Conform legii, cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România, moment în care se înmânează şi certificatul de cetăţenie română. Ulterior dobândirii certificatului de cetăţenie, persoana se prezintă la misiunile diplomatice ale României în străinătate sau la oficiile de stare civilă din România în vederea transcrierii documentelor de identitate şi obţinerii certificatului de naştere, proces care durează câteva luni. Competenţa pentru eliberarea acestor documente aparţine în exclusivitate Ministerului Administraţiei şi Internelor. După ce intră în posesia tuturor documentelor de identitate eliberate de autorităţile române, persoana poate depune cerere pentru obţinerea

 paşaportului. Certificatul de cetăţenie atestă doar calitatea de cetăţean român, fără a-i conferi solicitantului dreptul la un paşaport sau la o călătorie liberă. –

www.promptmedia.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.