100193 – 15042011 – Şansele de recuperare a Arpechim de către statul român scad odată cu trecerea timpului iar cei care cunosc situaţia sunt din ce în ce mai sceptici faţă de o astfel de soluţie. „Soarta Arpechim este în mânile celor de la OMV. Dacă ei vor mai avea răbdare atunci poate Guvernul va găsi o soluţie pentru că intenţia există. Dacă nu, nu se va mai putea face nimic. Oricum austriecii nu vor ieşi în pierdere pentru că din informaţiile pe care le am eu la ora actuală, din dezmembrarea Arpechim se vor câştiga circa 35 milioane de euro. Tot ce înseamnă material reciclabil şi mă refer aici în special la partea metalică va pleca de pe platformă direct în port la Constanţa aşa cum s-a întâmplat de altfel şi cu alte instalaţii dezafectate de la Arpechim”, atenţionează prefectul judeţului Argeş, Gogu Davidescu. – www.promptmedia.ro