100218 – 17042011 – Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a deschis duminică sezonul de agrement pe Lacul Herăstrău.
„Îi invităm pe bucureşteni de sărbătoarea Floriilor să se plimbe gratuit cu vaporaşul pe Lacul Herăstrău şi să se relaxeze în natură. Suntem pregătiţi să asigurăm cele mai bune servicii de agrement şi ne dorim să avem câţi mai mulţi vizitatori începând de duminică”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB.
Programul zilnic la Debarcaderul Central se va desfăşura între orele 11.00 – 18.00, cu ambarcţiunile ALPAB.
Începând de luni, cei dornici să se plimbe cu vaporaşul vor achita 5 lei, iar pentru copii şi pensionari tariful va fi de 2 lei. – www.promptmedia.ro