100370 – 22042011 – Fostul preşedintele Gelsor Nicolae Popa a fost adus în ţară cu o cursă privată de la Jakarta, care a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni în jurul orei 2.20. După întocmirea formalităţilor la intrarea în ţară, Nicolae Popa, însoţit de ofiţeri Interpol care l-au escortat din Indonezia a fost dus în arest. În urma semnării decretului de extrădare a lui Nicolae Popa de către preşedintele Indoneziei, o escortă s-a deplasat la Jakarta pentru a-l prelua şi a-l aduce în România, unde urmează să-şi execute pedeapsa de 15 ani de închisoare, pentru fraudă.Popa a fost îmbarcat, joi, la bordul unei curse aeriene care, după 16 ore de zbor şi o escală, a ajuns pe Aeroportul din Otopeni.Nicolae Popa a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.
Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest, societatea de administrare a FNI. Decizia definitivă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. – www.promptmedia.ro