100523 – 29042011 – În timp ce petrolul se ieftineşte pe pieţele externe, după publicarea principalilor indicatori ai economiei americane, potrivit AFP, în tranzacţiile de vineri dimineaţa pretul unui baril de petrol „light sweet crude”, cu termen de livrare în luna iunie, scăzând cu 45 de cenţi şi ajungând la valoarea de 112.41 dolari, iar dolarul a scăzut drastic, atingând, la rândul său, un minim al ultimilor trei ani în raport cu un coş de valute, benzinarii din România continuă să majoreze preţurile la pompă. Cel mai ieftin sortiment de benzină se vinde, de exemplu, la PETROM cu 5,40 lei litrul, mai scump cu 5 bani faţă de începutul săptămânii.
Cel mai important operator de pe piaţa românească îşi permite să facă ce vrea cu preţurile carburanţilor având în vedere lipsa de reacţie a autorităţilor, care susţin permanent că nu au voie să intervină, şi mai ales profitând de lipsa de solidaritate a românilor.
Analiştii economici atenţionează că investiţiile în explorare şi dezvoltare, care vor creşte, vor conduce, în cele din urmă, la un surplus de petrol pe piaţă. Chiar dacă, în prezent, unele voci susţin că niciodată oferta nu va fi de ajuns să acopere cererea din partea ţărilor emergente, pe măsură ce şi cererea se va diminua, acest lucru se va întâmpla. – www.promptmedia.ro