Acasă Uncategorized Bucureşti: Începe să funcţioneze Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

Bucureşti: Începe să funcţioneze Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

DISTRIBUIȚI

100159 – 14042011 – La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr 760/2009 privind înfiinţarea Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, precum şi pentru aprobarea înfiinţării unei activităţi finanţată integral din venituri proprii. Funcţionarea Registrului va oferi şanse reale de tratament si vindecare pacienţilor diagnosticaţi cu boli hematologice maligne. Instituţia, care se bazează pe o reţea de colectare şi transplant de celule stem, are rolul de a populariza ideea de donare, de a înscrie şi tipiza donatorii voluntari, precum şi de a găsi donatori compatibili pentru pacienţii care au nevoie de un transplant medular. Registrul va funcţiona ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii şi va fi finanţat atât de la bugetul de stat, cât şi din venituri proprii. Activitatea de recrutare a donatorilor voluntari de celule stem urmează a fi realizată prin intermediul reţelei naţionale de transfuzie. Efectuarea testărilor primare pentru donatorii voluntari de celule stem hematopoiectice se va realiza prin laboratoarele paraclinice organizate în structura Institutului Clinic Fundeni şi Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C.T. Nicolau” Bucureşti.  Validarea finală  a rezultatelor testărilor de histocompatibilitate şi virusologice se va realiza prin Laboratorul Naţional HLA şi  Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Virusuri Transmisibile din structura Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C.T. Nicolau” Bucureşti. Activitatea de donare propriu-zisă a celulelor stem se va desfăşura prin secţiile sau compartimentele cu paturi în profil din structura unitatilor sanitare publice, acreditate în condiţiile legii. Activităţile de recrutare, testare şi donare se vor desfăşura în conformitate cu Protocoalele elaborate de Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice conform standardelor internaţionale, care vor fi avizate de Consiliul Ştiinţific şi aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii. În România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematologice maligne, cu evolutie severa, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute în absenţa Registrului.

Pentru a da o şansă de vindecare acestor pacienţi, se impunea  organizarea unei instituţii care să poată gestiona o bază de date privind persoanele fizice, care şi-au dat acceptul pentru a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienti cu hemopatii maligne.

Prin acest proiect, Ministerul Sănătăţii, îşi propune să ofere pacienţilor diagnosticaţi cu boli hematologice maligne cu evolutie severa, şanse reale de vindecare în România, creând astfel premisele care conduc la creşterea speranţei de viaţa a acestor pacienţi.

De asemenea, realizarea Registrului ar duce în scurt timp la realizarea unor economii semnificative prin efectuarea unui număr mult mai mare de proceduri în România şi scăderea numărului de proceduri necesare a se efectua în străinătate. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.