Acasă Uncategorized Bucureşti: Hoţul strigă hoţii!

Bucureşti: Hoţul strigă hoţii!

DISTRIBUIȚI

Şefii SNPPC – salarii de bancheri şi avansări ilegale în grad 100072 – 12042011 – Principalul reprezentant al oamenilor legii, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), este zguduit de un scandal de proporţii. După ce comisarul-şef  Iulian Dobrescu a fost exclus din Corpul Naţional al Poliţiştilor alături de soţia sa, în urma dezvăluirilor din „Culise” poliţiştii din SNPPC îi acuză pe şefii acestui organism că încasează venituri de aproape 100 milioane de lei vechi şi au avansat ilegal în grad, cu sprijinul unor înalţi oficiali din Ministerul de Interne şi din Poliţie. Potrivit săptămânalului Culise, aparent cei mai înverşunaţi „luptători” pentru drepturile poliţiştilor,

 

 

 

şefii SNPPC i-au îndemnat pe oamenii legii să iasă în stradă pentru a-şi apăra drepturile care li se cuvin. Poliţiştii care au venit în număr mare să participe la acţiunile de protest din faţa guvernului sau a Palatului Cotroceni nu s-au ales cu nimic în urma acestor acţiuni. Ba, mai mult, au fost sancţionaţi cu amenzi ce ajung la 100 milioane de lei vechi, iar unii dintre ei riscă să fie daţi afară din Poliţie. Ce nu prea ştiau oamenii legii este că aceia care „îi mânau în luptă” nu aveau aceleaşi probleme salariale ca şi ei. În plus, nici nu prea au avut de suferit sancţiuni pentru că sunt suspendaţi în perioada în care îndeplinesc diferite funcţii sindicale şi, drept urmare, nu pot fi concediaţi. În schimb, şi-au asigurat venituri consistente care l-ar face invidios şi pe ministrul de interne. Cel puţin aşa reiese din statele de salarii pe care sunt sume cuprinse între 6.000 şi aproape 10.000 de lei (o sută milioane de lei vechi).

În 2009, de exemplu, mărimea veniturilor era direct proporţională cu funcţiile deţinute de preşedintele Marian Gruia, vicepreşedinţii Marian Andrei, Dănuţ Dobreanu, Eduard Sburlea, Cătălin Toşcuţă, Constantin Lovin, Valentin Riciu, secretarul general Toader Paraschiv sau trezorierul Claudiu Florin Staicu. Aceştia sunt, de altfel, membrii Biroului Executiv al SNPPC. Aşa cum reiese din documentele oficiale, SNPPC are 22 de angajaţi. În topul salariilor se află Marian Gruia, Constantin Lovin, Marian Andrei, Dănuţ Dobreanu şi Toader Paraschiv (cu sume cuprinse între 70 de milioane şi peste 90 de milioane). În acelaşi timp, de exemplu, fostul ministru de Interne, Vasile Blaga, câştiga 5.361 lei, iar fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul Petre Tobă, încasa puţin peste 90 de milioane. Ca o comparaţie, aşa cum reiese din datele oficiale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, salariile unor şefi de inspectorate nu depăşeau 70 de milioane de lei vechi. Spre exemplu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu-Mare, comisar-şef dr. Liviu Tăut, a primit 6.978 lei, iar şeful Poliţiei Municipiului Satu-Mare, comisar-şef Adrian Zbona, a primit 5.787 lei în luna aprilie 2010. „Din acest motiv, probabil, trezorierul Staicu îşi permite să plătească rate de peste 40 de milioane lei vechi”, ne-au precizat sursele noastre.

48 de miliarde pe an din cotizaţii – Conducerea SNPPC gestionează o adevărată avere dacă luăm în calcul numai cotizaţiile anuale ale membrilor săi. Numărul declarat al membrilor de sindicat este de aproximativ 56.000. „Numărul real este mai mic, în jur de 50.000, şi fiecare plăteşte din salariu o cotizaţie lunară cuprinsă între 8 lei şi 20 de lei, dar nu mai mult”, ne-a mărturisit unul dintre membrii CNP. În aceste condiţii, un calcul simplu ne edifică şi asupra sumelor încasate de la cotizanţi: cel puţin 400.000 de lei pe lună (4 miliarde de lei vechi). Mergând mai departe pe această linie, suma anuală încasată de sindicalişti se ridică la 4.800.000 lei (adică 48 de miliarde de lei vechi). Asta înseamnă aproximativ 1.200.000 de euro. La această sumă, însă, se adaugă sponsorizările, care mai aduc sume substanţiale la bugetul SNPPC. Grav este că nu există un control extern al autorităţilor pentru a sancţiona eventualele cheltuieli nejustificate. Potrivit legii sindicatelor, SNPPC are propiul organism de verificare şi gestionare a bugetului propiu. În plus, susţin specialiştii chestionaţi de noi, Curtea de Conturi sau Garda Financiară poate interveni doar în urma unei sesizări. Astfel, banii sunt cheltuiţi cu ştiinţa conducătorului şi a trezorierului. Nu de puţine ori, însă, membri ai SNPPC au semnalat abuzuri care au loc în sânul acestei organizaţii. Astfel, la una dintre şedinţele recente ale SNPPC, liderul Marian Gruia şi secretarul general Toader Paraschiv au declarat că „s-au decontat” 3,5 miliarde de lei vechi cheltuiţi pentru deplasarea poliţiştilor la mitingurile care au avut loc în lunile iulie, august şi septembrie. Apoi, tot pe banii sindicaliştilor, liderii au mers la Bruxelles pe motiv că vor să obţină sprijin european pentru a nu li se tăia salariile poliţiştilor. Nu este străin în rândul sindicaliştilor nici gestul secretarului general Toader Paraschiv de a da 7.000 de euro din banii lor pentru a repara maşina lovită din vina sa.

Avansaţi ilegal în grad – Din mărturiile unor membri din cadrul SNPPC reiese că şefii acestui sindicat au fost avansaţi în grad de Ministerul Administraţiei şi Internelor deşi legea nu permite acest lucru. Mai exact, din momentul preluării unei funcţii în cadrul oricărui sindicat, trebuie să te autosuspenzi din funcţia deţinută în cadrul MAI. Practic, celui în cauză îi rămâne postul, dar nu mai beneficiază de celelalte drepturi până la reîntoarcerea în rândul cadrelor de Poliţie. Cu toate acestea, Toader Paraschiv a ajuns în câţiva ani comisar-şef. Traseul urmat de secretarul general al SNPPC i-a lăsat muţi de uimire pe mulţi dintre poliţiştii consacraţi. Astfel, actualul comisar-şef era în anul 1998… plutonier de companie în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. În acelaşi an, el se transferă la MAI ca agent de poliţie. În anul 2004 devenise, deja, subinspector de poliţie. În 2007, el a intrat în SNPPC şi s-a autosuspendat din funcţia de poliţist. Cu toate acestea, la 1 decembrie 2007, a fost avansat la gradul de inspector principal. Următorii trei ani au fost „excepţionali”: a obţinut câte un grad în fiecare, până la cel de comisar-şef. Totodată, el a beneficiat şi de avantajele conferite de grad şi de vechimea în muncă. Şi, mai mult, a reuşit să îşi reunească familia sub acelaşi acoperiş al MAI. Astfel, soţia sa a ajuns la Direcţia Medicală a ministerului, iar fiica sa la policlinica instituţiei.

Un alt personaj care a beneficiat de astfel de avansări în grad este și preşedintele SNPPC, Marian Gruia. Acesta era subcomisar la data intrării în sindicat. Surse din cadrul SNPPC susţin că actualul preşedinte a beneficiat de sprijinul fostului lider Liviu Butunoi şi de cel al chestorului Damian Miclea. Între timp, Liviu Butunoi a ajuns într-o funcţie de conducere la DGIPI, serviciul secret al MAI.

Un alt personaj controversat este juristul SNPPC, Dumitru Coarnă. Acesta, deşi este pensionar, încasează şi câteva zeci de milioane de lei vechi de la sindicat. El a fost şef de post într-o comună din judeţul Călăraşi şi acum este liderul SNPPC Călăraşi. Din punct de vedere legal, el nu poate fi lider de sindicat pentru ca este pensionar şi încalcă  Legea nr. 54/2003, art. 2, al.1.

Deloc de neglijat în acest context este şi faptul că actuala conducere a fost aleasă printr-o adevărată „lovitură de sindicat”. Mai mult decât atât, potrivit legislaţiei şi Statutului primului Congres al SNPPC, din 12.01.2005, următorul congres ar fi trebuit să aibă loc patru ani mai târziu, pe 12.01.2009. În acest context, actuala conducere e nestatutară şi, implicit, nelegală, iar din acest punct de vedere toate actele semnate, angajamentele asumate sunt lovite de nulitate absolută. Numai că, spun actualii şefi ai SNPPC, ei au organizat un congres extraordinar în 2007 unde au stabilit noua conducere şi au schimbat data următorului congres pentru anul 2011. În ultimul timp, mulţi dintre actualii membri ai SNPPC au plecat sau şi-au exprimat intenţia de a părăsi acest sindicat din cauza liderilor ei. O bună parte dintre poliţiştii care au avut nevoie de sprijin – fie din cauza unor probleme grave de sănătate, fie de sprijin în condiţiile actualei crize financiare – au fost refuzați, ne-au declarat unii dintre aceștia. Mai mult, unii dintre cei care vor să plece ne-au spus că sunt ameninţaţi. „Au ajuns să le spună că trebuie să plătească telefoanele mobile pe care le-au luat, de altfel, gratuit, pe baza unui contract cu o firmă de telefonie mobilă. E o mizerie ce se întâmplă!”, a concluzionat un poliţist. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.