99789 – 01042011 – Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, alături de Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN), îi solicită premierului Emil Boc să respecte legislaţia în vigoare şi să nu intervină asupra aplicării unor decizii ale puterii judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, intervenţie care ar contraveni flagrant cu principiul fundamental al separării puterilor în stat. “Pe 31 martie a.c., la Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social la solicitarea ministrului Daniel Funeriu. Menţionăm că, anterior acestei înâlniri, FEN împreună cu CNS Cartel Alfa au cerut premierului Emil Boc o întâlnire de urgenţă pentru rezolvarea problemelor privind neplata salariilor prin nepunerea în execuţie a hotărârilor judecătoreşti definitive, executorii şi irevocabile, acolo unde acestea existau. Întâlnirea a avut ca scop găsirea unei soluţii de uniformizare a salariilor din învăţământ.
Ministrul Daniel Funeriu a propus ca această uniformizare să se facă în baza salariilor actuale neţinându-se cont de prevederile hotărârilor judecătoreşti privind recalcularea sau reîncadrarea în conformitate cu prevederile Legii 221/2008.
Conducerea FEN a precizat că o asemenea propunere nu poate fi acceptată întrucât s-ar încălca principiul separării puterilor în stat şi că, în această situaţie, membrii de sindicat vor avea de pierdut. S-a constatat însă că măsura propusă de ministru poate fi aplicată, dar la pachet cu o ordonanţă de urgenţă în conformitate cu care să se realizeze uniformizarea salariilor generalizându-se aplicarea Legii 221/2008 în integritatea ei. Aceasta se poate realiza ţinându-se cont de precedentul creat în 2004 când o situaţie similară a fost rezolvată în conformitate cu propunerea FEN.
Consecinţa acestei măsuri ar fi aceea că, începând cu 1 ianuarie 2012, toţi salariaţii, indiferent dacă au sau nu hotărâri judecătoreşti, ar urma să primească creşterea salarială prevăzută de Legea 221/2008 din momentul promulgării acesteia şi până în momentul în care Legea 284/2010 – Legea Salarizării Unitare ar produce efecte în integritatea ei. De asemenea, FEN a cerut atât pentru persoanele care au câştigat, cât şi pentru cele care încă nu au câştigat, plata diferenţelor salariale din octombrie 2008 până în prezent. Aceasta deoarece, aşa cum s-a şi demonstrat prin hotărâri judecătoreşti, toate încercările Guvernului de a stopa aplicarea legii 221/2008 au fost neconstituţionale.
Ministrul Daniel Funeriu i-a anunţat pe cei prezenţi la întâlnire, după o discuţie telefonică cu prim-ministrul, că acesta este de acord cu propunerea FEN solicitând în acelaşi timp ca aceasta să se întâmple după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa pe recursul în interesul legii promovat de procurorul general Laura Codruţa Kovesi. Reprezentantul FEN nu a putut fi de acord cu această propunere întrucât decizia Înaltei Curţi este irelevantă faţă de solicitarea federaţiei.
Toate acestea pentru ca, în cele din urmă, premierul Emil Boc să anunţe la finalul şedinţei de Guvern că va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, dar cu totul pe dos, astfel încât cei care au câştigat în instanţă majorarea salariilor să nu beneficieze de aceste sume şi să rămână cu salarii egale cu ale celorlalţi profesori!
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, alături de Federaţia Educaţiei Naţionale, îi solicită premierului Emil Boc să respecte legislaţia în vigoare şi să nu intervină asupra aplicării unor decizii ale puterii judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile”, se spune într-un comunicat primit la redacţie. – www.promptmedia.ro