100458 – 27042011 – Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 62 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F) Siret, judeţul Suceava, precum şi a patru vameşi din cadrul Biroului Vamal Siret pentru infracţiuni de luare de mită, dare de mită în formă continuată şi constituire / aderare / sprijinire a unui grup infracţional organizat. Dintre aceştia, au fost trimişi în judecată 49 de inculpaţi în stare de arest preventiv.Conform procurorilor, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, cei 62 de inculpaţi sus menţionaţi, în calitate de poliţişti de frontieră în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, suma totală de 3.643.513 lei şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră
şi a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general ţigări din Ucraina) peste limita legală admisă.
Concret, lucrătorii poliţiei de frontieră au primit, au acceptat sau au pretins pentru simpla verificare a documentelor de călătorie sau de transport, pentru a tolera nereguli privind aceste documente, pentru a facilita verificarea rapidă a documentelor şi trecerea, într-un timp scurt, prin PTF Siret, dar, în special, pentru a trece cu vederea introducerea în ţară a unor bunuri accizabile, mai ales ţigări, dar şi motorină sau băuturi alcoolice, fără respectarea dispoziţiilor legale privind regimul vamal.
Banii colectaţi de la cetăţenii care tranzitau punctul de frontieră erau ascunşi în diverse locuri din incinta PTF Siret, mai ales în mobilierul Laboratorului criminalistic, iar la finalul turei erau împărţiţi conform unor cote stabilite, fiecare primind, prin redistribuire o parte din mita încasată în cursul turei (cuprinsă între 8.000 de lei şi 25.000 de lei), în funcţie de riscul asumat şi de „încasările” realizate.
Sume de bani din mită reveneau şi şefilor de grupă, de tură, precum şi şefului PTF Siret, Anea Aurel, cei care fie coordonau, fie îngăduiau activitatea infracţională amintită.
Conform înţelegerii, infracţiunile de corupţie au fost săvârşite prin contribuţii diferite, în funcţie de repartizarea lunară pe grupe (corespunzătoare turelor de lucru), precum şi în funcţie de repartizarea zilnică pe posturile punctului de control trafic.
Un aspect care întăreşte existenţa unei înţelegeri între inculpaţi îl reprezintă caracterul repetat, identic, reflex al gesturilor infracţionale ale inculpaţilor. Modul lor de operare devenise un şablon infracţional.
De asemenea, în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, cei patru vameşi inculpaţi, în calitate de şefi de tură la Biroul Vamal Siret, au dat inculpatului Anea Aurel – şef al PTF Siret, diverse sume de bani totalizând 23.913 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră şi urmărirea respectării legii de către întregul personal din punctul de trecere a frontierei.
În vederea confiscării sumelor de bani care au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile identificate ca aparţinând inculpaţilor, precum şi pe sumele de bani identificate la percheziţii, în valoare de 344.034 lei, 129.600 euro, 6.805 dolari şi 335 lire sterline.
La data de 4 februarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 59 de inculpaţi, iar în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerile DNA şi a dispus arestarea preventivă a celor 59 de inculpaţi pe un termen de 29 de zile. Pentru o parte dintre aceştia, instanţa a dispus prelungirea arestării preventive.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Suceava. – www.promptmedia.ro