100129 – 13042011 – Colegiul Medicilor din România va organiza la începutul lunii iunie 2011 ediţia a III-a a Galei Medica.
Elementele de noutate al acestei ediţii sunt introducerea unei noi categorii – “Medicul implicat”, inspirată de contextul actual şi mici modificări, dar importante, la nivel de regulament. În acest an, în competiţia Galei Medica se pot înscrie toţi cei care doresc să intre în competiţie.
La această ediţie, Gala Medica trece graniţa unui eveniment contemplativ şi oferă spaţiul necesar de manifestare a acţiunilor de responsabilitate socială. Participanţii la Gala Medica vor participa activ la viaţa şi problemele societăţii, evenimentul găzduind lansarea oficială a campaniei de conştientizare – “Respectă-ţi medicul!”
“Ne-am gândit mult în contextul actual dacă ar mai trebui să organizăm Gala Medica. Mulţi ar spune că nu este cel mai bun moment pentru astfel de evenimente. Dimpotrivă, este exact momentul în care trebuie să fim uniţi şi să ne premiem valorile autentice. Ca o noutate, am creat categoria <<Medicul implicat>>, pentru că dorim să îi facem cunoscuţi pe acei medici anonimi care stau lângă pacienţii lor în condiţii extrem de grele şi care în noile situaţii s-au oferit să facă voluntariat pentru a-şi ajuta pacienţii. Îi invităm nu doar pe ei să se înscrie, dar şi pe colegii lor şi pe pacienţii lor să ne semnaleze astfel de cazuri”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Înscrierile vor avea loc în perioada 12 aprilie – 10 mai a. c., la următoarele categorii:
Cel mai bun comunicator medic, Medicul implicat, Jurnalism de sănătate (presă scrisă, audio-video, online), Proiectul unei asociaţii de pacienţi cu cea mai mare adresabilitate, Cea mai activă asociaţie studenţească din universităţile de medicină, Cel mai bun produs de finanţare pentru medici, Cea mai buna iniţiativă în domeniul bancar pentru medici, Premiu pentru inovaţie medical, Internet medical (cel mai activ site pentru medici în 2010, blogul anului – medici), Premiul publicului.
După terminarea perioadei de înscriere, juriul format din reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România va face trei nominalizări. Acestea vor fi postate pe site-ul gala.medicalnet.ro pentru ca publicul vizitator /cititorii să-şi poată exprima opţinile prin vot. Persoana sau proiectul care va culege cele mai multe voturi va primi premiul special al publicului.
Cele trei nominalizări care vor fi făcute la fiecare categorie vor fi prezentate atât în cadrul Galei, dar şi într-un număr special al revistei Medica dedicat acestui eveniment. – www.promptmedia.ro