100197 – 15042011 – La 14 aprilie 2011, în alua Conventus din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc întâlnirea reprezentanţilor a 14 culte prezente în ţara noastră. În cadrul şedinţei s-a convenit, de principiu, constituirea Consiliului Consultativ al Cultelor din România, urmând ca acordul final să fie dat de organismele de conducere proprii ale fiecărui cult. Pe ordinea de zi s-au aflat elaborarea principiilor de organizare, analiza proiectului de Statut şi formularea unor propuneri practice privind funcţionarea Consiliului Consultativ al Cultelor din România. Reprezentanţii cultelor participante au stabilit ca principii generale de funcţionare egalitatea cultelor membre, preşedinţia anuală prin rotaţie şi adoptarea deciziilor prin consens. Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizaţie de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică şi non-profit. Obiectivele majore ale Consiliului Consultativ al Cultelor din România sunt promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii, apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei, promovarea respectului faţă de creaţia divină (omul şi natura înconjurătoare), adoptarea unor poziţii şi atitudini comune faţă de probleme importante ale societăţii, manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social, prevenirea şi medierea în soluţionarea eventualelor diferende interconfesionale şi interreligioase, inclusiv respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc. – www.promptmedia.ro