100369 – 21042011 – Circulaţia automarfarelor pe teritoriul Ungariei va fi interzisă în perioada 23 aprilie, orele 23.00 (ora României) – 25 aprilie, orele 23.00 (ora României), restricţia fiind impusă de autorităţile ungare, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
„În această perioadă, autorităţile de frontieră vor efectua controlul comun pentru ieşirea din Romania (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport, însă, conform legislatiei statului vecin, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice”, se menţionează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad.
Conducerea IJPF Arad a anunţat, joi, că a luat măsuri pentru derularea unui control operativ şi fluent în toate punctele de trecere a frontierei subordonate Inspectoratului şi recomandă şoferilor de TIR respectarea legislaţiei statului vecin.
„Ţinând cont de numărul mare de automarfare care se prezintă la ieşirea din ţară în punctele de trecere a frontierei subordonate IJPF Arad s-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlulul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control a TIR-urilor, atât pe sensul de ieşire, cât şi pe sensul de intrare. De asemenea, s-a luat legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport”, se mai menţionează în comunicatul de presă.
În zonele adiacente punctelor de trecere a frontierei vor exista patrule comune, formate din poliţişti de frontieră români şi reprezentanţii celorlalte structuri ale M.A.I., care vor asigura ordinea şi liniştea publică şi vor informa şoferii cu privire la măsurile aplicate de autorităţile statului vecin. – www.promptmedia.ro