99123 – 10032011 – Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş, membru al delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Iran, a declarat miercuri, în plenul PE, că postul de Înalt Reprezentant reprezintă un instrument util în convingerea autorităţilor iraniene că drepturile omului nu trebuie îngrădite prin represiune. De asemenea, deputatul european a subliniat că schimbările democratice nu pot fi impuse din exterior, dar Uniunea Europeană trebuie să susţină permanent oamenii din interior care luptă pentru respectarea drepturilor omului.
Potrivit lui Sabin Cutaş: „Scena internaţională asistă aproape neputincioasă la agravarea situaţiei drepturilor omului în Iran. Totuşi, instrumentele de care dispunem pentru a ne face vocea auzită nu sunt de ignorat. Tratatul de la Lisabona ne oferă, prin intermediul postului de Înalt Reprezentant, un mijloc de a convinge guvernul iranian că drepturile omului nu trebuie îngrădite prin represiune. Ele reprezintă un bun inalienabil al individului şi nu pot fi puse sub semnul întrebării de către niciun regim politic. Execuţiile în masă, în special cele ale minorilor, în Iran fiind înregistrat cel mai ridicat număr de astfel de execuţii, lapidările, discriminarea femeilor, a minorităţilor şi tortura fac parte, din păcate, dintr-o enumerare mult mai lungă”.
„Schimbările democratice nu pot fi impuse din exterior, însă Uniunea Europeană trebuie să susţină în permanenţă şi nu doar la nivel declarativ, oamenii din interior care îşi riscă zilnic viaţa pentru a protesta împotriva acestor nedreptăţi”, a conchis acesta. – www.promptmedia.ro