99737 – 31032011 – Echipele mobile ale Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) au identificat peste 3.000 de baxuri cu 30.000.000 de ţigarete marca Jin Ling care au fost produse în antrepozitul fiscal aparţinând societăţii Galaxy Tobacco S.A. din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Tigaretele erau destinate comercializării pe pieţele europene sau ale ţărilor terţe fără a fi întrunite cerinţele legale. Valoarea estimată de piaţă a tigaretelor, dacă acestea ar fi fost comercializate în România, este de 12.000.000 lei.
ANV a început în data de 24 martie a. c. un amplu control la producătorul de ţigarete, stabilind că în perioada 2009-2011 au fost produse în antrepozitul fiscal din Sfântu Gheorghe 100.000.000 de ţigarete fără acordul titularului de marcă, marfă care a fost expediată în ţări membre ale Uniunii Europene şi ţări terţe, in regim suspensiv de la plata accizei. S-a constatat, totodată, că pachetele de ţigarete nu aveau aplicate timbre fiscale pentru ţările de destinaţie, pe pachete apărând inscripţia “Only for Duty Free”. Dacă marfa ar fi fost comercializată în România, valoarea medie de piaţă s-ar fi ridicat la 40.000.000 lei.
În prezent se efectuează verificări cu privire la legalitatea producţiei acestui lot de ţigarete. Având în vedere cele constatate, ANV va sesiza organele de cercetare şi urmărire penală. – www.promptmedia.ro